Finalul acestei săptămâni va fi unul distractiv pentru musceleni, în condițiile în care se organizează, din nou, Zilele Municipiului Câmpulung, de data aceasta sub egida evenimentului ”Câmpulung – Capitala Scrisului Românesc”, care marchează trecerea a 500 de ani de la “Scrisoarea lui Neacșu”.
Primărița Elena Lasconi a anunțat concert, fanfară, lasere, cinema în aer liber și activități distractive pentru copii. Iar pe scenă vor urca, printre alții, Smiley, Lidia Buble, Veta Biriș, Mahala Rai Banda și capul de afiș, Delia. Cu asemenea atracții, bineînțeles că Lasconi și-a manifestat dorința de a-i avea aproape pe președintele țării, pe premier și membri ai Casei Regale a României.
Din totalul de două milioane de lei primiți de la Guvern pentru aniversarea jumătății de mileniu de Limbă Română, primărița Câmpulungului a pus la bătaie peste șapte sute de mii de lei numai pentru spectacolele de Zilele Municipiului. Serviciile de organizare a manifestărilor au fost evaluate la 639.625 lei fără TVA, adică un total de peste 130.000 de euro. Adăugând o altă cheltuială mare, cea cu promovarea și publicitatea pentru ”Câmpulung – Capitala Scrisului Românesc”, înseamnă că a fost folosită jumătate din alocarea bugetară guvernamentală.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Zilele Câmpulungului, marca Lasconi / Fără tarabe cu mititei şi mic comerţ pe Bulevardul Pardon
Citește și Vicele Câmpulungului i-a scăpat de sub control pe măcelarii spaţiilor verzi
0 Comentarii