Web Analytics
scris miercuri, 06.09.2017

Din banii alocați de Consiliul Județean, la Teiu s-a construit doar temelia grădiniței

Încă de anul trecut, Consiliul Județean Argeș a alocat primăriilor argeșene sume importante pentru reabilitarea unităților școlare, pentru toalete în incinta școlilor și racordarea la apă curentă și canalizare. Fonduri pentru ca instituțiile de învățământ de pe raza județului să primească elevii, pe 11 septembrie, în cele mai bune condiții au fost alocate și în acest an. Numai că, în urma controalelor începute în școli în această săptămână, șefii CJ Argeș au constatat că banii trimiși unor primării nu au fost utilizați în sopul îmbunătățirii condițiilor din spațiile de învățământ.

Din banii alocați de Consiliul Județean, la Teiu s-a construit doar temelia grădiniței

Așa s-a întâmplat în comuna argeșeană Teiu, acolo unde CJ Argeș a alocat în trei tranșe 3,5 miliarde lei vechi pentru construcția unei grădinițe cu toate dotările necesare. Primii bani pentru grădinița Teiu au fost alocați în toamna anului trecut. Numai că, în urma unui control efectuat în această săptămână, autoritățile județene au constatat cu stupoare că din fondurile respective se construise doar temelia unității școlare.

Potrivit președintelui CJ, Dan Manu, explicația edilului comunei a fost aceea că, la Teiu, Consiliul Local se împotrivește construirii acelei grădinițe.
„Sunt unități de învățământ care arată foarte bine, după cum sunt unele localități și unele unități de învățământ care, deși au primit bani, nu prea s-a întâmplat nimic. Am avut o surpriză neplăcută ieri. Caz punctual la Teiu. Am alocat în trei tranșe sume pentru grădiniță, începând din toamna anului trecut. M-am dus la fața locului. Era numai o temelie pusă. Și am întrebat și eu: domne, da’ ai avut de anul trecut bani, mă așteptam ca anul ăsta să inaugurezi grădinița pentru cei 25 de copii. Păi, știți, că am împotriva mea Consiliul Local. Nu mă interesează! Am câștigat alegerile, suntem primari, suntem pe funcții administrative. Numărul doi, Consiliul Local n-avea nicio competență de blocare acolo, ci numai să ia la cunoștință că a primit banii de la Consiliul Județean prin hotărâre, iar procedurile de licitație, procedurile tehnice erau apanajul primăriei. Grădinița, clădirea veche, figurează drept clădire neconformă, motiv pentru care cei 25 de copii vor fi transferați la 200 metri distanță, la școala de centru, unde au spațiu corespunzător, în această perioadă de tranziție. M-am dus chiar la grupul sanitar de acolo și au lucrurile adaptate pentru micuți”, a povestit șeful CJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Norocul lui Gheorghe Zamfir la Piteşti

Sâmbătă, 9 noiembrie, am avut șansa să particip, alături de alți colegi jurnaliști, la un eveniment de excepție: naistul nostru de geniu, Gheorghe...

Din ediția tipărită