CF Campionii FC Argeș a început noul sezon de Liga a II-a cu un rezultat de egalitate, 0-0, înregistrat în fața Stelei, cel mai bun alb-violet de pe teren fiind considerat portarul Oncescu.
Citește și: FC Argeș a remizat cu Steaua București, 0-0, în prima partidă a sezonului
La finalul meciului, antrenorul Nicolae Dică a spus că rezultatul este unul corect, deși marile ocazii au aparținut Stelei.
„Este corect rezultatul, n-am făcut un joc foarte bun în această seară. Am început jocul rău, cu teamă. Le-am dat ocazii celor de la Steaua să marcheze, bine a fost că n-am primit gol, dar din minutul 30 am reglat jocul, am avut o posesie mai bună, însă am suferit în ultimii 20 de metri.
Repriza a doua a fost mai bună, echilibrată, am reglat lucrurile la pauză. Păcat că pe contraatacuri n-am finalizat. Puteam câştiga în minutul 90, la ocazia lui Briceag.
E un rezultat bun, cu o echipă bună, cu jucători care joacă de trei, patru ani împreună; s-a văzut la noi că nu avem omogenitate, cu 12 jucători noi, dar punctul e important şi să ne dea încredere pentru meciurile următoare”, a spus Dică, citat de OrangeSport.
Antrenorul echipei alb-violete a mai spus: „Avem jucători de la Liga I şi aştept să-mi facă diferenţa în ultimii 20 de metri”.
Amical cu victorie
De notat și că miercuri, 7 august, FC Argeș a învins cu 2-0 într-un meci amical disputat împotriva celor de la Speed Academy Pitești. Ambele goluri au fost marcate de Emanuel Grønner.
Iar Nicolae Dică a introdus pe teren jucători care la meciul cu Steaua au fost folosiți mai puțin sau deloc – potrivit site-ului Fotbal Club Argeș Pitești.
0 Comentarii