Web Analytics

articol scris joi, 11 iulie 2024

DGA Prahova: Agent de poliție trimis în judecată pentru luare de mită

DGA

Ca urmare a actelor de urmărire penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, acesta a emis, la data de 09.07.2024, rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, la data faptelor agent de poliție în cadrul IPJ Prahova – Serviciul rutier, cercetat sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În cauză, la data de 25.11.2023, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 1B, pe raza loc. Chiţorani, jud. Prahova, inculpatul a pretins în mod indirect sume de bani şi a primit suma de 300 lei, în scopul neîndeplinirii în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, respectiv aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule față de un conducător auto contravenient.

De asemenea, la data de 19.03.2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN1A, inculpatul a pretins în mod indirect sume de bani şi a primit suma de 700 lei, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu sancționa un conducător auto pentru comiterea contravenţiei constatate şi a nu-i aplica sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, circumstanţe în care, contrar dispoziţiilor legale, nu a întocmit proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, deşi a constatat faptul că persoana contravenientă a efectuat, pe pod, o depăşire încălcând marcajul longitudinal continuu.

Citește și:

Totodată, la data de 19.03.2024, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat că o autoutilitară, încărcată cu material lemnos, care circula pe drumul public, pe DN1A, pe raza localității Valea Călugărească, a schimbat direcţia de mers prin viraj spre stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu de separare a benzilor de mers. Inculpatul a oprit autovehiculul și a întocmit conducătorului auto procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei dar a omis, cu ştiinţă, reținerea în mod corect şi completarea abaterilor contravenționale săvârșite, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru persoana contravenientă, constând în neaplicarea sancțiunii amenzii din clasa a IV a de sancțiuni și punctelor de penalizare prevăzute expres de lege de legislația în domeniul rutier.

La documentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor DGA – Serviciul Operații.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ger de iarnă în România! Termometrele au coborât la minus 10,5 grade Celsius. Unde a fost cel mai frig

Iarna și-a făcut simțită prezența mai devreme în județul Harghita, unde temperaturile au coborât duminică dimineață, 8 noiembrie 2026, mult […] Citește!

Plan de urgență pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Guvernul pregătește schimbări majore pentru a evita oprirea reactoarelor în vara lui 2027

Autoritățile române caută soluții pentru ca Centrala Nucleară de la Cernavodă să nu mai fie nevoită să își oprească reactoarele […] Citește!

Franța, zguduită de proteste. Forțele de ordine, acuzate că au folosit o armă acustică periculoasă împotriva manifestanților

O nouă controversă a apărut în Franța după manifestațiile organizate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împotriva creșterii costului vieții. La Bordeaux, […] Citește!

22 de răniți în urma cutremurului din Japonia. Vitrinele multor magazine au fost distruse

În dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie 2026, un cutremur a zguduit centrul Japoniei, spărgând vitrinele magazinelor. Astfel, oamenii au […] Citește!

Video. Monitorizarea traficului continuă pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din Argeș

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, își continuă activitățile cu scopul creșterii siguranței pe drumuri și prevenirea […] Citește!

Întreruperi de curent la Pitești. Program pe zone ale orașului

Distribuție Oltenia anunță când și în ce zone din Pitești va fi întreruptă în perioada următoare alimentarea cu energie electrică […] Citește!

SEdC Mioveni: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni urează celor care poartă sfintele nume de Mihail și Gavriil, de ziua lor onomastică, un […] Citește!

Turist căzut de pe o creastă înghețată în Munții Retezat. Salvamontiștii îl caută cu drone și câini special antrenați

O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, în Masivul Retezat, după ce […] Citește!

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Premieră medicală în România: un băiețel de 2 ani și jumătate a primit un rinichi prin transplant

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani și jumătate a devenit cel mai tânăr pacient din România care a […] Citește!

Consiliul Concurenței verifică scorul FICO folosit de bănci pentru acordarea creditelor

Consiliul Concurenței a început o nouă investigație care vizează băncile din România, de această dată fiind analizat modul în care […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete