La data de 04.12.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, persoană fără calitate specială, fiind stabilită pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Citește și: FC Argeş Basketball, a noua victorie în ligă!
În urma cercetărilor efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba, sub coordonarea procurorului de caz, s-a reţinut faptul că, la data de 19.10.2023, după oprirea sa regulamentară în trafic, pe DN 74, aproape de intrarea în oraşul Zlatna, județul Alba, inculpatul a promis în mod repetat şi insistent denunţătorului, care are calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Zlatna, județul Alba, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, suma de 1000 euro, apoi suma de 10.000 lei, pentru a-l convinge în acest mod să nu procedeze la ridicarea permisului său de conducere, cu ocazia constatării unei contravenţii pasibilă de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înaintat Tribunalului Alba, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia.
Denunțul agentului de poliție a fost depus la Serviciul Județean Anticorupție Alba, ofițerii din cadrul acestui serviciu fiind delegați ulterior să efectueze acte de urmărire penală în cauză.
0 Comentarii