Web Analytics
scris miercuri, 16.10.2024

Despre o biserică fără clopot şi o ţară doar cu zgomot

În a sa „Operă politică”, Mihai Eminescu a scris o pildă pe care toți conducătorii vremelnici ai acestei țări ar fi bine s-o știe. Cică un episcop, cercetându-și eparhia, a ajuns și într-un sat sărac, care l-a primit fără sunet de clopote.

Despre o biserică fără clopot şi o ţară doar cu zgomot

Înalta față bisericească s-a cam supărat de lucrul acesta și i-a zis preotului: „Bine părinte, se poate să mă primești așa fără a trage chiar clopotul?” „Preasfințite stăpâne – i-a răspuns bietul preot – sunt o mie și o sută de cuvinte pentru a mă dezvinovăți”. „Din mia și suta cea de cuvinte n-ai putea să-mi spui și mie câteva?” „Păi, mai întâi de toate, Preasfințite, biserica noastră nici n-are clopot”.
Un singur argument din cele o mie și o sută i-a fost suficient preotului să explice de ce nu bate clopotul în sat, de ce lucrurile nu sunt tocmai în regulă în așezarea respectivă. Lărgind cadrul acestei pilde, de la un sat sărac la o țară, putem constata ușor că de atâta zgomot și cuvinte goale nu se mai aude muzica.

Degeaba ne trâmbițează politicienii, mai ales în campania electorală, despre reforma pe care o tot fac de 30 de ani în Sănătate, dacă la Spitalul Călinești – of, Doamne! – unui bolnav de cancer în stadiul terminal i se cere să-și cumpere perfuzii, pansamente și șervețele, deși unitatea medicală avea în cont 10 miliarde de lei vechi pentru așa ceva, iar o doctoriță urlă și le adresează injurii aparținătorilor. Degeaba ni se vorbește despre o „Românie Educată”, când școlile dau, de ceva vreme încoace, doar o spoială de cultură, pregătind generații mediocre, funcționari publici mărunți, fără empatie și trepăduși electorali.

Mai mult ca oricând, politicienii au coborât acum în stradă să discute, chipurile, cu oamenii, să le afle nevoile, ba chiar să pupe moaște. Unii sunt încă la putere, s-au hrănit, alții așteaptă flămânzi în opoziție să intre la cașcaval. E foarte multă formă, mult sclipici, pixuri și pliante, și prea puțin fond. Pe câți dintre candidați i-ați auzit că vorbesc despre ce va fi la anul, după alegeri? Pentru că perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, cu un buget ce se duce în cap pe motiv de deficit. La anul se va termina cu pomenile sociale, vom simți, prin noi taxe și impozite, ce înseamnă, de fapt, recalcularea pensiilor și majorarea salariilor, iar de la 1 aprilie, odată cu liberalizarea prețurilor la energie, facturile pot deveni greu de suportat. Cât despre creșterea prețului la benzină, cu scumpirile în lanț aferente, să ne ferească sfântul de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu!
Revin la pilda lui Eminescu și spun: avem o biserică fără clopot și o țară doar cu zgomot. Plus o mie și o sută de cuvinte care pot explica de ce nu se aude nimic.

Citește și Spitalul Călineşti are metastaze, dar merge cu minciuna la raze…

Citește și Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită