Web Analytics

articol scris joi, 09 septembrie 2021

Despre lucrurile cu adevărat importante sau educaţia în şcolile speciale

Deși Cicero este o voce uitată în contemporaneitate, voi încerca să pledez „pro domo”, amintindu-ne că unul dintre discursurile sale rostite la terminarea exilului s-a numit „pro domo sua” (pentru casa sa).
Demersul meu pornește, în primul rând, dintr-un impuls de solidaritate cu toți colegii și colegele noastre, cadre didactice cu experiență în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă – Ștefănești, Argeș. Trebuie să menționez că întreg colectivul de profesori, psihologi, profesori-educatori sau instructori de educație au o reală peocupare pentru a întâmpina eventualele provocări pe care elevii noștri le ridică zilnic. Prin excelență, acești copii cu cerințe educaționale speciale, niște inocenți aflați în proximitatea unei lumi ce și-a pierdut reperele morale, uitând de Bine, Adevăr și Frumos, au nevoie de înțelegere, bunătate și de speranță. Centrul Școlar de Educație Incluzivă este, în acest sens, o mare familie în care elevii aceștia, dincolo de greutățile inerente pe care le au, reușesc să ne impresioneze prin parcursul lor școlar.

De multe ori, ei sunt mult mai afectivi, mult mai înțelegători în comparație cu alți copii din învățământul de masă. Reușesc chiar să ne recompenseze cu zâmbete sincere, priviri recunoscătoare, iar ochii lor nu mint niciodată. Acolo, în acele întinderi nesfârșite de puritate se nasc visurile lor firești, umane, genuine… Un mare accent se punea în desăvârșirea activităților instructiv-educative, pe latura artistică și expresivă puternic reliefată la elevii cu cerințe educaționale speciale. Cu mândrie afirmăm că rezultatele copiilor noștri la diverse concursuri de muzică, poezie și dans ne dau încredere și speranță.

Citește și Instituțiile publice vor fi obligate să aibă locuri speciale pentru biciclete

Un fapt ce nu trebuie eludat este acela referitor la participarea profesorilor în contextul activităților extracurriculare, ceea ce a contribuit la crearea unui climat unic, benefic pentru evoluția elevilor care învață la Centrul Școlar de Educație Incluzivă – Ștefănești, Argeș.
Din nefericire, vremurile ne sunt potrivnice, iar isteria globală creată de pandemie a sistat temporar acele unice manifestări culturale ce constituiau surse de hrană spirituală.
Cu toate acestea, întregul colectiv de profesori și personalul auxiliar, cei din sectorul tehnic, economic și administrativ, asistentele medicale și infirmierele au putut crea premisele unui spațiu unic, în care educația și dragostea pentru misiunea de a fi dascăl sunt tot atâtea posibilități de e a evolua și de a ne perfecționa în permanență.

Coeziunea acestui corp didactic, profesori cu studii temeinice în psihologie și psihopedagogie specială, este asigurată de doamna director, care a reușit, în scurt timp, să mobilizeze întregul colectiv al școlii, astfel încât să consolideze instituția noastră din toate punctele de vedere la nivelul standardelor europene.
În încheiere aș vrea să scot în evidență rolul decisiv al școlilor speciale în educația copiilor cu cerințe diferite, pe care doar profesorii înzestrați cu har le pot înțelege. Este o utopie sau -și mai rău- o naivitate să crezi că anumite O.N.G.-uri sau asociații născute peste noapte ar putea să se substituie unui Centru Școlar de Educație Incluzivă.
Profesor educator, Romulus Sălăge

Citește și Reabilitarea Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia” s-a încheiat cu succes

Distribuie!

0 Comentarii

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Mașină răsturnată la Albota, lângă Pitești. O victimă, dusă la spital

Un eveniment rutier a avut loc marți, 27 octombrie, în Argeș. Pompierii au intervent în cazul unui accident produs în […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulaţie luna viitoare

Ministrul Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa, a declarat marţi că lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulaţie luna […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete