Politicienii nu sunt iubiți de oameni. Nici nu trebuie iubiți, ci respectați. Fiindcă politica nu ar trebui să fie un exercițiu de egolatrie, ci mai mult de mistrie. Iar respectați se fac politicienii prin faptele lor, nu prin diabet de imagine și nici criticând agresiv doar ce face altul ca să maschezi că tu chiar nu faci nimic. În politică, secretul imaginii stă în dozaj. Mă refer la imaginea sănătoasă, că aia toxică stă întotdeauna în cantitate și are multe E-uri. Modul echilibrat, chiar umil, însă atât de abil, în care știi să-ți prezinți sau să lași să ți se afle faptele, e singurul PIN la cardul cu voturile alegătorului.
Nu trebuie să te bagi în sufletul cetățeanului cu binele pe care i-l faci, că doar de asta ai fost ales! Și nici să-i scoți ochii cât de mult muncești și te sacrifici, că doar de asta ai candidat, i-ai cerut votul și ești retribuit generos pentru asta! Însă nici să trăncăni ca o moară stricată că cei de la putere sunt răi și tu ești apriori bun, doar pentru că te afli în opoziție. Deși ai fost și tu la putere până acum un an și n-ai făcut mare brânză pentru județul Argeș! Ca să nu spun că n-ai făcut chiar nimic. Ești niente, zero barat, mulțimea vidă! Te-ai pierdut prin București și prin Parlament, unde huzurești pe bani mulți, uitând că niște fraieri de alegători din Argeș ți-au dat brânci acolo.
Citește și Alina Gorghiu s-a întâlnit cu tinerii liberali din Curtea de Argeş
Revenind la toți politicienii, de toate culorile și de toate cardurile, trebuie să nu uite un lucru! Cea mai eficientă imagine e cea care se naște de jos în sus! Nu invers. Lasă-i pe oameni se murmure despre faptele tale, să le constate mai întâi ei, pe pielea lor și numai așa îți vor deveni cei mai eficienți și corecți vectori de imagine. Nu te bate singur cu cărămida competenței în piept și nici nu te cocoța în vârful grămezii, că oamenilor le displace asta. Acesta e punctul în care încep să vomite fiindcă simt că politicienii le insultă inteligența. Și că aceștia nu mai sunt cetățeni, ci doar niște oligofreni ahtiați după imagine. Doar Tudor Pendiuc a crezut că e providențial pentru Pitești și că îl iubește lumea pentru eternitate.
Iar acum e cioburi și abia de poți să-l aduni din țărână cu pipeta. La fel, ca să dăm și un exemplu din dreapta ogorului cu politicieni, Adrian Miuțescu a crezut că împărățește Argeșul până mai anul trecut. Iar acum e pe nicăieri, dă cu subsemnatul la DNA și i se închid toate ușile că, de, nu mai are ce oferi. Nu mai taie puterea și privilegile în felii pentru oportuniștii care au migrat instant către noul șef, șefă, în cazul de față. Pentru unii, politica e doar un joc al aparențelor, iar pentru alții al esențelor. Întotdeauna ultimii vor câștiga, chiar dacă drumul e arid și ceva mai lung.
Citește și Adrian Miuțescu: “Am pus bazele înființării unei noi formațiuni politice, Forța Dreptei”
0 Comentarii