A făcut ocolul lumii cazul impresionant de vinerea trecută, când mai mulţi civili au intervenit pentru a-l ţintui la pământ pe Usman Khan, atacatorul de pe Podul Londrei, în apropiere de Fishmongers’ Hall, înainte ca acesta din urmă să fie împuşcat mortal de poliţişti. Unul dintre civili l-a atacat pe terorist cu un stingător, iar altul, cu un dinte de narval. Implicarea acestor bravi oameni de pe stradă a făcut ca drama de pe Podul Londrei, unde fuseseră deja uciși doi oameni, să nu fie și mai mare. ”Implicare”, ”empatie”, ”reacție” sunt cuvinte ce le lipsesc multor români și multor piteșteni. Dacă la Londra nu e primul și nici ultimul act de curaj al unor trecători, la Pitești pasivitatea și lașitatea sunt la ele acasă. Vă aduceți probabil aminte de sfâșietorul caz de acum 21 de ani, când Ileana Voican și-a dat foc în fața Primăriei Pitești, iar sute de trecători au urmărit-o pasivi cum se chinuie în flăcări, fără să aibă cea mai mică reacție, fără să intervină, de parcă ar fi asistat la un film și nu la o tragedie. Iar lașitatea de la Pitești de atunci nu a fost singulară. Acum câțiva ani, în plină zi, un cerșetor aflat în fața Bisericii ”Sf. Ioan” a fost răpit în plină zi de către stăpânii de sclavi de la Berevoești fără ca vreunul dintre numeroșii trecători să intervină. În acest an, tot în centrul Piteștiului, un bărbat și-a băgat concubina într-un tomberon și tot în plină zi și tot într-o zonă aglomerată. Nu a intervenit nimeni dintre zecile de pietoni din zonă în sprijinul bietei femei. Și sunt doar trei cazuri nominalizate dintre multe sute petrecute în ultimii ani. O lașitate și o pasivitate condamnabile și care se întâlnesc în sute de localități din țară și în mii de alte cazuri, nu doar la Pitești.
Piteștenii nu intervin când cineva de lângă ei e în pericol, preferă să fie nepăsători, așa cum au fost de prea multe ori și când a fost vorba de vot. În schimb, piteștenii se înghesuie la cozi la covrigi sau la fast-food ca să își umple burta, înjură și claxonează în trafic dacă cineva din fața lor merge prea încet, sunt ahtiați să își umple coșurile la supermarketuri și multe altele. Dar când e vorba de altruism, de implicare, piteștenii, și nu doar ei, sunt corigenți. Nu le pasă de cei de lângă ei. Le place să fie spectatori ignoranți. Și probabil că și de asta, ca dezvoltare, Piteștiul e undeva departe rău de orașe civilizate și cu adevărat europene precum Oradea sau Alba-Iulia. Pentru că schimbarea începe de la fiecare dintre noi și nu de la primar, prefect sau consilieri locali. Schimbarea e în noi. Nu credeți că e timpul ca automulțumirea și nepăsarea să fie aruncate la coșul de gunoi al metehnelor umane?
articol scris joi, 05 decembrie 2019
Despre curajul de Londra şi laşitatea de Piteşti

Distribuie!
Accident de muncă grav la Bascov. Trei bărbați răniți după explozia unei anvelope
Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs […] Citește!
A câștigat peste 1,87 milioane de euro la Joker cu un bilet de nici 1.000 de lei
Un jucător la Loto a câștigat marele premiu la Joker, în valoare de 10.004.076,02 lei, echivalentul a peste 1,87 milioane […] Citește!
Australia. Deputată în stare critică, după ce a fost lovită intenţionat de o maşină
Luni, 19 octombrie 2026, deputata australiană Helen Haines (65 de ani) se află în stare critică, după ce a fost […] Citește!
Constanţa: Explozie la fabrica de amidon din Medgidia. Două persoane transportate la spital
Duminică, 18 octombrie 2026 s-a iscat o explozie la nivelul unui buncăr de cereale, la fabrica de amidon din Medgidia, […] Citește!
Prahova. Femeia dată dispărută după ce a plecat dintr-un centru de îngrijire medicală, găsită decedată
Sâmbătă, 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Drajna au fost sesizați de către un […] Citește!
Constanța. Nouă persoane transportate la spital în urma unui accident rutier
Luni, 19 octombrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre o mașină și un microbuz, pe drumul naţional 22, […] Citește!
Cum alegi anvelopa potrivită pentru siguranță și confort în orice sezon
Alegerea anvelopelor potrivite este o parte importantă a întreținerii unei mașini. Acestea reprezintă singurul punct de contact dintre vehicul și […] Citește!
Bistrița-Năsăud. Elevul și profesoara atacați cu cuțitul în școală, duși de urgență la spital
Luni, 19 octombrie, a avut loc la Școala Gimnzială „Ștefan cel Mare” un incident, în care un elev și o […] Citește!
De ce roata ta știe mai multe despre drum decât crezi
Când dimensiunea contează cu adevărat Alegerea unui set de cauciucuri este, pentru mulți șoferi, un exercițiu de confuzie. Cifrele de […] Citește!
Argeş. Gunoaie aruncate în fața primăriei Mihăeşti. Reacţia Primăriței: „Rușine! Cei 7 ani de acasă lipsesc cu desăvârșire”
Duminică, 18 octombrie 2026, Primăriţa Comunei Mihăeşti a postat pe pagina sa de facebook o poză cu un tomberon căzut […] Citește!
CFR Călători. Cum vor circula trenurile în noaptea trecerii la ora de iarnă
Din data de 25 octombrie se va trece la ora de iarnă, astfel că ora 04:00 devine ora 03:00. CFR […] Citește!
Cutremur în zona seismică Vrancea
Seismul s-a produs în apropierea orașelor Brașov (46 km), Sfântu-Gheorghe (53 km), Ploiești (56 km), Buzău (64 km), Târgoviște (78 […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern
Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!
Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea
Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!
Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu
Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!
Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic
Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!
Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel
Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!
Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz
De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!
Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului
Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!



























0 Comentarii