Miercuri, 29 iulie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, va avea loc prelegerea cu tema “Ion Minulescu – un poet al tuturor”, în cadrul proiectului cultural „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, susținut de criticul literar, scriitoarea, prof. dr. de limba și literatura română Magda Grigore.
„Minulescu nu a scris pentru elita literară, iar acest lucru i-a adus cel puțin două reușite. Prima este aceea că a atins inimile tuturor, fiind ușor de înțeles, cantabil, deloc ermetic. Iar în al doilea rând i-a asigurat aprecierea generațiilor care trec, inevitabil, toate prin vârsta iubirii, a cântecului existențial, a visului proiectat în depărtările care par mereu promițătoare. El a știut să îmbine într-un mod neașteptat instrumentarul simbolist cu dorința de comunicare și comuniune.
Cald, melodios și puțin retoric, versul său toarce adeseori un fir magic al lirismului. Are o dinamicã specială a versului, ușor recognoscibilă, axată pe trăiri, nu pe idei și concepte, iar mijloacele artistice înfloresc parcă de la sine în poezia sa. Ion Minulescu pare să știe un cântec pentru fiecare inimă…!”, spune Magda Grigore (foto).
Citește și Sărbătoare la Șuici, de Ziua Comunei. Festivități, târg anual și multă emoție


























0 Comentarii