Web Analytics

articol scris joi, 04 mai 2017

Deşi controlat de autorităţi, căminul de la Liceul „Astra” este un loc deplorabil

4 caminAstra

4 caminAstra# Delegația din Vaslui care a criticat condițiile din internat cu prilejul olimpiadei naționale de limba engleză a refuzat să participe la festivitatea de premiere
Săptămâna trecută, între 24 – 27 aprilie, în judeţul Argeş s-a desfăşurat faza naţională a olimpiadei de limba engleză, la care au participat 376 de elevi şi 46 de profesori însoţitori din toate judeţele României şi municipiul Bucureşti. Olimpicii au fost cazaţi în trei locaţii, respectiv în internatele liceelor „Astra” şi „Dacia”, precum şi la Baza Turistică a Direcţiei Judeţene de Sport. În căminul fostului Liceu „Petrol” au fost cazaţi în jur de 150 de elevi, printre care şi delegaţia din judeţul Vaslui. Condiţiile  de cazare nu au fost deloc pe placul vasluienilor, care au postat pe Facebook poze făcute în camera de cămin. Fotografiile au fost intens mediatizate, alături de o scrisoare în care unul dintre elevii participanţi la olimpiadă descria internatul Liceului „Astra” drept „un loc deplorabil”, cu „miros de mucegai amestecat cu miros de clor”, „paturi ce amintesc de scena închisorii unui film” şi un „frig de nedescris”, iar băile, cu toalete turcești, cu uși fără mânere şi „furtun ce lucrează sub acoperire ca duș” aflate într-o stare şi mai deplorabilă.

Din câte se pare, tot scandalul ar fi pornit de la profesorul însoţitor al olimpicilor din Vaslui, care nu s-ar fi adaptat la condiţiile din căminul Liceului „Astra”. Inspectorul şcolar general adjunct Mihaela Crişan spune că însuşi vicepreşedintele comisiei naţionale de concurs, a telefonat, după incident, la Inspectoratul Şcolar Vaslui. „A primit de acolo relaţii că această doamnă profesoară, cadrul didactic însoţitor, era o persoană mai pretenţioasă, mai aparte faţă de colegii care însoţesc de obicei elevii şi s-a adaptat mai greu la condiţiile de internat. Nouă, ca organizatori, nu ne-a făcut nimeni vreo sesizare, nu ne-a dat nimeni vreun telefon”, spune Mihaela Crişan. Nemulţumirile olimpicilor vasluieni au fost generate de faptul că au fost cazaţi în condiţii de internat, camera neavând grup sanitar propriu. Cert este că după încheierea probei scrise a olimpiadei, delegaţia din Vaslui s-a întors acasă, refuzând să mai participe la festivitatea de premiere.

Mihaela Crişan, adjunct ISJ Argeş: „Nu am avut plângeri de la alţi elevi sau de la alte cadre didactice”

4 MihaelaCrisanInspectorul general adjunct Mihaela Crişan mai spune că internatul Liceului „Astra” are autorizare şi acreditare, inclusiv odată cu începutul acestui an şcolar, iar ultima verificare a DSP ar fi avut loc în luna martie. „Am făcut şi înainte şi în timpul olimpiadei verificări şi nu se confirmă nimic din ceea ce s-a relatat. De altfel, fotografiile postate nu sunt cu nimic incriminatoare. Este vorba de fotografii dintr-o cameră de internat, cu aşternuturi curate pe pat, cu mochetă, condiţiile, evident, de cămin de şcoală. Nu sunt condiţii de hotel de patru stele. Metodologia de desfăşurare a olimpiadelor şi concursurilor şcolare precizează că spaţiile de cazare în care vor fi primiţi elevii sunt spaţii din dotarea unităţilor de învăţământ de pe teritoriul judeţului gazdă. În momentul în care noi, ca organizatori, a trebuit să decidem care sunt aceste spaţii, am căutat cele mai bune oferte, cele mai bune internate. Liceele Astra, Dacia şi Baza Turistică a Direcţiei Judeţene de Sport sunt locaţii în care, în afară de faptul că locuiesc elevi permanent, găzduim şi toate competiţiile sportive şi alte tipuri de concursuri. Balcaniadele au fost găzduite în aceste licee şi nu am avut niciodată probleme. Direcţia de Sănătate Publică a făcut controale în toate aceste unităţi în decursul lunii martie. Există procese verbale încheiate, autorizaţii pe care unităţile le aveau şi toate locaţiile au fost considerate că îndeplinesc condiţiile pentru acest eveniment. Noi am avut întreaga disponibilitate. Elevii au avut căldură şi apă caldă. Tot ceea ce a fost omeneşte posibil ca organizatori, noi ne-am străduit să iasă foarte bine. Nu am avut plângeri de la alţi elevi, de la alte cadre didactice sau de la comisia naţională referitoare la bunul mers al olimpiadei”, a declarat pentru Jurnal de Argeş, Mihaela Crişan.

Primăria Piteşti a investit aproape un miliard în reabilitarea căminului de la „Astra”

Ultima reabilitare a internatului Liceului „Astra” a fost realizată în urmă cu trei ani. În 2014, Primăria Piteşti a investit aproape un miliard în reabilitarea căminului fostului Liceu „Petrol”. Lucrările de reabilitare au fost executate de firmele SC Daniconval SRL şi SC Forest Building Coninstal SRL şi au costat 99.097,27 lei cu TVA.

Distribuie!

0 Comentarii

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Să tot ai asemenea şefi! Nimeni nu a fost sancţionat pentru neregulile găsite de Curtea de Conturi la Consiliul Judeţean

Ținând cont de o luare de poziție a conducerii Consiliului Județean Argeș în legătură cu concluziile exprimate de auditorii Curții […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu a primit la Parlament vizita unui grup numeros de membri ai TSD Argeş şi OFSD Piteşti

Zilele trecute, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, a primit vizita unui numeros grup de membri […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete