Web Analytics
scris miercuri, 28.09.2022

Deputatul Simona Bucura-Oprescu i-a adus pe membrii Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor în Argeş

Membri ai Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților au fost pentru două zile în Argeș, săptămâna trecută, în prima ședință în teritoriu din acest mandat.
Vizita în Argeș a început la Muzeul Golești, unde i-au primit Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, și Nicolae Velcea, primarul orașului Ștefănești. A urmat o ședință la Primăria Municipiului Pitești, unde, în prezența primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea, și a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila s-au adoptat 16 proiecte legislative. Membrii Comisiei au făcut apoi o vizită la Sala Polivalentă, care va fi dată în folosință nu peste mult timp.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu i-a adus pe membrii Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor în Argeş

La Mioveni au fost în atenție trei obiective: Spitalul Orășenesc, singurul construit de la zero după 1990 în România, unde s-a discutat, printre altele, despre necesitatea investițiilor publice în sistemul sanitar, despre structura spitalicească din România, despre salarizarea în sistemul medical, despre nevoia unei legi a malpraxisului; Dacia, care este cel mai mare exportator al țării, cu o contribuție de aproape 4% la PIB-ul României și 15.000 de locuri de muncă și, nu în ultimul rând, un „proiect pilot unic în România, model de bune practici care ne dorim să fie preluat de cât mai multe autorități locale. Nămolul provenit de la Stația de Epurare din Mioveni este transformat în fertilizator de calitate prin transformarea deșeurilor organice în resurse. Am fost unul dintre susținătorii Legii Nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile. Bogdan Balanișcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prezent la Mioveni, ne-a asigurat de suportul său pentru ca normele tehnice ale Legii să fie emise cât mai rapid prin ordin comun al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, a transmis deputatul PSD.

Citește și Simona Bucura Oprescu: „Bani prin PNRR pentru containere digitalizate de colectare selectivă a deșeurilor”

La Primăria Curtea de Argeș au discutat aplicat cu primarul Constantin Panțurescu și cu viceprimarul Ștefan Dumitrache și au agreat cu toții inițierea unor proiecte comune prin care să corecteze problemele semnalate. Au vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș, Palatul Arhiepiscopal și noua Catedrală. „Le mulțumesc colegilor parlamentari, ministrului Cseke Attila, secretarilor de stat Marin Țole, Vlad Ștefan Niculae, Bogdan Radu Balanișcu, Lucian Rus, Costin Telehuz, Cristian Vasilcoiu, directorului general al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România – Sorin Munteanu, președintelui Asociației Comunelor din România (AcoR), filiala Argeș – Ion Dumitru și vicepreședintelui AcoR – Valentin Ivan – pentru prezența la lucrările Comisiei! Le mulțumesc partenerilor din județul Argeș pentru susținerea acțiunii noastre: Ion Mînzînă – președintele Consiliului Județean Argeș, Cristian Gentea – primarul municipiului Pitești, Nicolae Velcea – primarul orașului Ștefănești, Constantin Panțurescu – primarul municipiului Curtea de Argeș, Ion Georgescu – primarul orașului Mioveni, Ciprian Țurlea – viceprimarul orașului Mioveni, ÎPS Calinic Argeșeanul – Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Elena Iagăr – director Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Iustin Dejanu – director Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Carlos Carrinho – director executiv Uzina Vehicule Dacia și Gabriel Sicoe, director Afaceri Publice Dacia”, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

Citește și PSD se opune ferm economisirii forțate a energiei

Citește și Nume noi s-au alăturat organizaţiei PSD Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită