Web Analytics
scris vineri, 18.07.2014

Deputatul Radu Vasilică: „Unul dintre tăietorii semnificativi de pe zona Curtea de Argeş şi-a făcut ocol silvic”

Deputatul Radu Vasilică apreciază că tăierile ilegale de copaci din pădurile argeşene au scăzut în ultima perioadă la jumătate, deşi recunoaşte că aceasta este o supoziţie şi nu o cifră exactă. „Fenomenul tăierilor ilegale s-a redus cu mai mult de 50% pe parcursul acestui an. Cuantificarea este una neştiinţifică cu nişte indicatori mai puţin stricţi dar observabili. Tăierile ilegale nu sunt cuantificate în documente oficiale, că altfel n-ar mai fi ilegale. Sunt estimări ale oamenilor din zonă. Pot să vă dau chiar un exemplu văzut de mine, atât pe Sădic, cât şi pe Valea Vălsanului unde oamenii spuneau că treceau înainte 50-60 de camioane pe zi, iar acum eu am văzut într-o jumătate de zi doar trei”, a precizat Radu Vasilică. Parlamentarul a declarat că este mai puţin important cui se datorează meritul acestei situaţii – parchet, poliţie, parlamentari sau Minister – important fiind doar efectul. Pe de altă parte ameninţarea pădurilor este departe de a fi încheiată, iar despre acest lucru deputatul Vasilică a afirmat: „Există în continuare ameninţarea ocoalelor silvice private, a celor care nu înţeleg să respecte Codul Silvic. Am informaţii că unul dintre tăietorii semnificativi de pe zona Curtea de Argeş, un anumit domn Cristescu, şi-a făcut ocol silvic, iar lucrul şi mai frumos şi interesant este că se numeşte Scutul Pădurii. Eu sper ca denumirea să reflecte acţiunile acestui ocol silvic”.
Ionuţ BURCEA

Deputatul Radu Vasilică: „Unul dintre tăietorii semnificativi de pe zona Curtea de Argeş şi-a făcut ocol silvic”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...