Este clar că modelul compensării propus de PNL nu mai poate ține pasul cu cifrele absurde la care se tranzacționează energia electrică și gazele naturale în România, spune deputatul PSD de Argeș Nicolae Pavelescu.
„Faptul că BNR critică liberalizarea haotică a pieței de energie făcută de guvernarea de dreapta, care a condus la o inflație mai mare decât cea din Europa, arată că revenirea la o piață reglementată, pe o durată limitată de timp, este soluția corectă pentru a depăși această criză. În decembrie 2020 România avea o inflație de 2%; în UE era de 0,3%; acum România are o inflație de 15%, în timp de în UE este 8,6%.
Citește și: Fostul comandant al jandarmilor, col. Lupescu, le-a făcut plângeri penale şefilor Jandarmeriei şi SIPI
S-a ajuns în situația ca România să aibă cel mai scump MWh din Europa, atenție!!!, nu pe Piața din Ziua Următoare, ci în contracte bilaterale. De exemplu, Petrom a cumpărat MWh-ul de la Nuclearelectrica la 2500 de lei, un preț absolut uriaș, imposibil de susținut de copleșitoarea majoritate a agenților economici, indiferent de natura lor și imposibil de susținut de către stat compensarea aferentă, destinată producătorului.”, afirmă deputatul argeșean Nicolae Pavelescu.
Foto: arhivă
Guvernarea PSD-PNL dar in special PSD-ul trebuie sa readuca aminte PNL-ului de legea 123/2012 adica Legea energiei electrice si a gazelor naturale si sa o aplice.Legea este inca in vigoare iar unde e lege nu e tocmeala.Cei care nu au respectat-o se fac vinovati de tradare nationala si subminarea economiei nationale.
Stiti cum se pedepsea acest lucru acum 35 de ani?!
Daca citim obiectivele descrise de lege constatam ca nu s-a respectat nimic din ceea ce spune aceasta lege.
Daca insusi guvernul unei tari nu-si respecta propriile legi ce pretentii sa avem de la cetateni.
Obiectivele activităţilor în sectorul gazelor naturale
Art. 99. – Activităţile în sectorul gazelor naturale trebuie să se
desfăşoare pentru realizarea următoarelor obiective de bază:
a) asigurarea dezvoltării durabile a economiei naţionale;
b) asigurarea continuităţii şi a siguranţei în alimentarea cu gaze
naturale a clienţilor;
c) protejarea intereselor legitime ale clienţilor finali de gaze naturale;
d) promovarea, stimularea şi asigurarea concurenţei pe piaţa de gaze
naturale;
e) armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu, cu respectarea principiului subsidiarităţii;
f) transparenţa preţurilor şi a tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale;
g) dezvoltarea sectorului gazelor naturale în condiţii de eficienţă economică şi protecţie a mediului;
h) promovarea producerii şi utilizării surselor noi şi regenerabile de gaze;
i) asigurarea accesului nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale;
j) asigurarea măsurilor de securitate în vederea prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi sabotaj asupra infrastructurii sectorului gazelor naturale;
k) dezvoltarea interconectărilor sistemelor de transport al gazelor naturale cu sistemele similare din ţările vecine şi cu alte infrastructuri de transport şi integrarea Sistemului naţional de transport al gazelor naturale în Reţeaua europeană de transport şi sistem de gaze naturale- ENTSO-G, denumită în continuare ENTSO-G;
l) asigurarea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a pieţei gazelor naturale şi pentru integrarea pieţei naţionale în piaţa internă europeană a gazelor naturale;
m) asigurarea accesului nediscriminatoriu al terţilor la conductele de alimentare din amonte, depozitele de înmagazinare, sistemele de transport, sistemele de distribuţie a gazelor naturale, precum şi la instalaţiile GNL;
n) asigurarea funcţionării instalaţiilor tehnologice de suprafaţă din câmpurile de producţie, a depozitelor de înmagazinare, a sistemelor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, în condiţii de siguranţă şi eficienţă;
o) asigurarea capacităţii de înmagazinare a gazelor naturale pentru nevoile curente şi pentru cele care contribuie la securitatea energetică a ţării.
Legea spune clar niste lucruri f. importante si care nu s-au respectat.Daca se respectau nu se mai intampla ceea ce s-a intamplat.
Rolul ANRE a fost intentionat minimalizat pt. ca nu am vazut pe nimeni de la aceasta institutie sa vina pe la televiziuni si sa explice situatia .Era actorul principal in tot acest haos.
Aceasta persoana trebuia sa-si justifice salariul imens.
Aici nu este treaba ANPC-ului spre care se indreapta intentionat privirile.
Domeniul energiei este suficient de arhiorganizat incat nu este nevoie decat sa-si faca treaba.
Piaţa gazelor naturale Structura pieţei de gaze naturale
Art. 174. – (1) Piaţa de gaze naturale este compusă din piaţa
reglementată şi piaţa concurenţială, iar tranzacţiile cu gaze naturale se fac angro sau cu amănuntul.
(2) Creşterea ponderii pieţei concurenţiale se realizează gradual, prin asigurarea accesului pe această piaţă pentru cât mai mulţi participanţi,furnizori şi clienţi finali, în conformitate cu prevederile art. 175.
(3) Participanţii la piaţa de gaze naturale trebuie să respecte regulile de funcţionare a acesteia, aprobate de ANRE.
(4) Participanţii la piaţa de gaze naturale şi structurile operaţionale asociate sunt: producătorii, furnizorii, clienţii finali,operatorul/operatorii de transport şi de sistem, operatorii pieţelor centralizate de gaze naturale, operatorii de distribuţie şi operatorii de înmagazinare/stocare.
(5) Participanţii la piaţa de gaze naturale sunt obligaţi să îşi asume responsabilitatea financiară pentru plata dezechilibrelor pe care le generează pe piaţa de gaze naturale, în conformitate cu reglementările aprobate de ANRE.
(6) Clienţii finali de gaze naturale au dreptul să îşi aleagă furnizorul şi să negocieze direct contracte de vânzare-cumpărare cu acesta.
(7) Dacă şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, clienţii finali nu mai au dreptul să revină la furnizarea reglementată.
(8) Se înfiinţează Comisia de soluţionare a disputelor, ca organism care soluţionează disputele pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de gaze naturale.
(9) Comisia de soluţionare a disputelor este formată din 5 membri care sunt numiţi prin decizie a preşedintelui ANRE, pe o perioadă de 3 ani,dintre salariaţii ANRE având o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul gazelor naturale.
(10) Comisia de soluţionare a disputelor îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE, după consultare publică.
Cine trebuia sa citeasca si sa aplice aceasta lege?ESTE LEGEEEE!
Continuare la comentariul de ieri(legea 123/2012)
Limitarea preţurilor/tarifelor
Art. 180. – (1) În situaţia unui dezechilibru major între cerere şi ofertă şi/sau a unei disfuncţionalităţi evidente a pieţei de gaze naturale,Guvernul, la propunerea ANRE şi cu avizul Consiliului Concurenţei,poate limita creşterea excesivă a preţurilor/tarifelor sau blocarea acestora pentru o perioadă determinată de maximum 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă circumstanţele care au determinat adoptarea respectivei
decizii, prin:
a) fixarea unei limite superioare a preţului;
b) limitarea venitului din activitatea reglementată.
Art. 181. – (1) Pentru acoperirea necesarului de consum, clienţii finali au dreptul să fie alimentaţi cu gaze naturale în amestec intern/import,conform structurilor avizate/stabilite de către ANRE.
Dupa cum se observa nu am inventat noi roata ci doar trebuie aplicata legea.
Lipsa asigurarii depozitelor de gaze la capacitate maxima este contrara legii si dupa cate am inteles chiar asta s-a intamplat inainte de formarea coalitiei existente.