Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica afirmă că restaurarea și reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeș este încă unul dintre proiectele de investiții pe care PSD le-a blocat ani de-a rândul, dar pe care Guvernul PNL, chiar și în condițiile crizei sanitare şi economice generate de epidemia de coronavirus, le va implementa în perioada următoare.
”La numai o săptămână de la încheierea contractului pentru proiectarea şi execuția Secțiunii 5, Curtea de Argeș-Pitești, din Autostrada Sibiu-Pitești, Lucian Nicolae Bode, ministrul liberal al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, şi-a pus semnătura pe un alt contract extrem de important pentru infrastructura de transport din județul Argeș, cel de finanțare pentru elaborarea expertizei tehnice în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Gării Regale din Curtea de Argeș. În prezent, deşi este o bijuterie arhitecturală şi este amplasată la confluenţa unor drumuri importante, această clădire, care are o simbolistică specială atât pentru municipiul Curtea de Argeş, cât şi pentru istoria ţării noastre, din cauza neglijenţei autorităţilor se găsește într-o avansată stare de degradare. Tencuiala de pe pereți este în multe locuri căzută, plouă prin acoperiș, ceasul Paul Garnier amplasat pe fațada dinspre peroane, asemănător celui din Gara Centrală din Paris, nu mai funcționează, iar maiestuosul candelabru de cristal care lumina sala de așteptare, încăpere în care se ţineau odinioară cele mai frumoase baluri ale acelor vremuri, a fost transferat la Regionala CFR Craiova, Gara din Curtea de Argeş pierzând astfel un element decorativ excepţional. Pentru mine, ca deputat de Argeș, semnarea acestui contract are o semnificație sporită. Fac această afirmație având în vedere că este încă unul dintre proiectele mele de suflet din acest mandat de deputat care, sub guvernarea PNL, devine realitate. Gara Regală din Curtea de Argeș, perla Căilor Ferate Române, lăsată să se prăbușească de guvernele PSD, va fi, în sfârșit, restaurată şi reabilitată. Cunoscând foarte bine cât de necesară este salvarea acestui monument de arhitectură, mai ales pentru revitalizarea industriei turistice în zonă, am depus în ultimii trei ani amendamente la proiectele de legi ale bugetului de stat, m-am adresat în mod repetat, prin întrebări și interpelări, declarații politice și comunicate de presă, miniștrilor cu responsabilități în domeniu, solicitându-le să adopte măsuri urgente pentru demararea investiției”, a spus deputatul PNL Dănuţ Bica.
Noi dezvăluiri în scandalul ”Corupţie la iepuri” din cadrul AJVPS Argeş. Vânătorul Relu Vasile a fost exclus din asociaţie după ce i-a cerut preşedintelui Mihai Oprescu mai multă transparenţă
„Dacă eu i-aș lăsa în pace, mâine vor face același lucru cu alții. Eu nu pot accepta chestia...
19.04.2024 10:35
0 Comentarii