Dacă v-ați întrebat cumva ce mai face deputata Simona Bucura Oprescu, aflați că e bine, mersi, și același lucru vi-l dorește și dumneavoastră. Este însă extrem de ocupată și nu mai apare pe la manifestările publice din județ și colegiu. Asta în condițiile în care i-a intrat în cap să schimbe Parlamentul de la București, cu cel de la Bruxelles. Mai direct, Simonica vrea să candideze pe lista de la europarlamentare, la anul, mai ales că o are și pe nașa, Corina Crețu, comisar european. În acest sens, a început să ia lecții intensive de engleză, în ideea că deja știe franceza și limba lui Voltaire nu mai are niciun secret pentru ea. Și cum sta ea așa, cu burta pe cartea de ”iengleză”, Simonica avu o surpriză neplăcută. Da’ tare, tare neplăcută! Fără să o consulte, Liviu Dragnea i-a cam încurcat socotelile chemând-o acasă pe Viorica Dăncilă, ca s-o facă prim ministru. Mai exact, prin plecarea Vioricăi Dăncilă de la Bruxelles, Simona s-a trezit în situația de a avea o concurentă feroce în persoana Gabrielei Zoană, care e următoarea pe lista PSD și e doar o chestiune de săptămâni pâne ce va fi validată ca europarlamentar. În atari condiții, cu Zoană deja europarlamentar și care mai mult ca sigur că, odată urcată în trenul de Bruxelles, va mai dori încă un mandat la anul, Simonica se vede în situația de a i se nărui visul. Fiindcă e greu de crezut că șefii PSD vor accepta pe listă două candidate din Argeș, și încă pe locuri eligibile, la viitoarele alegeri europarlamentare. Mai ales că nu va mai fi promoție la mandate PSD, ca la europarlamentarele din 2016, atunci când s-a candidat sub pălăria USL. Și mai e ceva de subliniat! Probabil că Simona Bucura Oprescu s-a apucat de engleză și după ce a consultat CV-ul Găbiței Zoană, de unde a aflat că aceasta vorbește fluent franceza și engleza. A zis să țină pasul cu limbile și a început să ia meditații intensive la engleză. Vedeți ce competiție acerbă pot genera două limbi dibace..? Păcat că a încurcat-o Liviu Dragnea! Din nou…
articol scris joi, 25 ianuarie 2018
Deputata Oprescu vrea europarlamentar şi face meditaţii la engleză. Însă Zoană îi strică socotelile…

Distribuie!
Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți
IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!
Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență
Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!
Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit
Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!
Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu
Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!
Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”
Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!
Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!
FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid
Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!
Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei
Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!
Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni
Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!
Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast
Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!
Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare
Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!
Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv
Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii