Web Analytics

Delegație importantă de israelieni, specialiști în educație și asistență socială, în Argeș

de | 31.05.2023 17:14 | Actualitate

Județul Argeș a fost gazda unei importante delegații din Israel, condusă de Ira Kostinsky, reprezentant al Ministerului Educației și Yoav Apelboim, vicepreședinte FICE (Federația Internațională a Comunităților Educative ) Israel.

Din delegație au făcut parte specialiști în domeniul asistenței sociale și a zonelor de educație în acest domeniu care vin în sprijinul adulților și copiilor cu dizabilități.


Au fost însoțiți de Toma Mareș, președinte FICE România, originar chiar din Argeș. De altfel, parteneriatul dintre FICE Israel și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş este de peste 25 de ani, iar vizita de astăzi se încadrează în schimbul de experiență derulat între specialiștii D.G.A.S.P.C Argeș și cei israelieni.

Citește și https://jurnaluldearges.ro/guvernul-aproba-fonduri-pentru-fermierii-afectati-de-seceta-257418/

Delegația israeliană a vizitat, cu această ocazie, Complexul de trei locuințe protejate şi Centrul de Zi din comuna Băbana și Complexul de Servicii pentru copii cu handicap din Trivale, iar la Curtea de Argeș s-au întâlnit cu voluntarii de la Fundația Umanitară Handrom. La Băbana, unde sunt oferite servicii pentru persoane adulte cu dizabilităţi, delegația a fost primită de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului, Cristian Puiu, și de directorul general al D.G.A.S.P.C Argeș, Tatiana Eftime.

Specialiștii din Israel s-au arătat interesați nu numai de condițiile de la acest complex, ci și de serviciile de consiliere socială, deprinderi de viață  independentă, consiliere psihologică, abilitare şi reabilitare, dezvoltarea abilităţilor lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menţinerea locului de muncă, integrare şi participare socială şi civică.

„Au o mare experiență în acest domeniu de protecție al persoanelor cu probleme. Ne-am bucurat de acest prilej pentru a face un schimb de impresii legat de tot ceea ce se întâmplă la nivelul județului Argeș. Am primit felicitări pentru modul în care gândim aceste lucruri, pentru că sunt într-o concordanță deplină cu criteriile Uniunii Europene, datorită strategiei pe care am adoptat-o în domeniu la nivel județean.
Trebuie să fim din ce în ce mai aproape de acești oameni care au nevoie de sprijinul nostru. Într-o societate în care uităm să ajutăm aproapele nostru, obligația noastră, a autorităților, este să venim în sprijinul acestor oameni. Colaborarea va continua, specialiștii noștri vor merge în Israel, țară care a rezolvat foarte bine această problematică”- Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

„Vreau să spun cât de mult sunt impresionat de ceea ce se întâmplă în acest Complex. Nu mă așteptam să văd un loc atât de frumos, cu oameni atât de dedicați. Când am venit pentru prima dată în România, acum 20 de ani, am fost șocat de cât de rău arăta totul. Acum sunt șocat de cât de bine arată un astfel de Complex, de cât de dedicați sunt oamenii de aici, de respectul oferit persoanelor cu dizabilități. Vreau să spun <> Totul este grozav! Sper să dezvoltăm parteneriatul nostru la fel de bine” – Yoav Apelboim, vicepreședinte FICE Israel.

„Suntem în cadrul unui schimb de experiență cu partenerii noștri din Israel – FICE Internațional și FICE România, pentru îmbunătățirea serviciilor care vin în sprijinul persoanelor adulte și copiilor cu dizabilități. Cu siguranță vom avea o vizită în Israel, de unde vom veni cu servicii pe care să le adaptăm la nevoile copiilor cu dizabilități” – Tatiana Eftime, directorul general al D.G.A.S.P.C Argeș.

„Încă de acum 25 de ani, am cunoscut și am reușit să înțeleg dorința colegilor din Israel de a colabora și de a lucra pentru perfecționarea pregătirii personalului din domeniul apărării drepturilor copilului, al protecției copilului, al prevenirii și pentru dezvoltarea normală a copilului. FICE România are proiecte și programe pentru domeniul unităților de educație din zona rurală și urbană. Tocmai de aceea, aici, la Băbana sunt prezenți specialiști care lucrează în instituții de prevenire și de dezvoltare a copiilor aflați în dificultate” – Prof. Toma Mareș, președinte FICE România.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii