Web Analytics

Declaraţii şi detalii în premieră despre mita din Dosarul Pendiuc / Martorul protejat ”Veritas” a îngropat-o pe Ema Pendiuc în propriile minciuni

de | 2.07.2020 13:30 | Actualitate, Dezvăluiri

De ce a fost condamnată Ema Pendiuc la cinci ani de închisoare în ceea ce presa a numit Dosarul Publitrans? Pentru că l-a sprijinit pe tatăl ei, primar al Piteștiului peste două decenii și condamnat în același dosar la 8 ani de detenție, să primească mită un apartament de 3 camere în București, în valoare de 130.000 euro, de la dezvoltatorul imobiliar Valentin Vișoiu. Asta reiese din motivarea sentinței penale semnate de judecătoarea instanței de fond, Liliana Ciupercă, de la Tribunalul București, anume că primarul a primit mită respectivul imobil. Iar fiica, în calitate de beneficiară reală a imobilului din cartierul rezidențial Quadra Place din capitală, l-a sprijinit pe tatăl ei să disimuleze șpaga printr-un antecontract de vânzare-cumpărare și ulterior un contract de vânzare-cumpărare, fără a remite în realitate sumele de bani în casieria SC Conarg Real Estate a omului de afaceri Valentin Vișoiu. Iar faptele fiicei au fost încadrate la complicitate la luare de mită și spălare de bani. Vă prezentăm în premieră toate elementele din motivare (toată are 150 de pagini), cu referire strictă la condamnarea fiicei lui Tudor Pendiuc. Practic, în toată apărarea ei, fiica primarului s-a contrazis în propriile minciuni. Nici măcar cel despre care a susținut că i-a fost iubit, turcul Inal Cagri, și care ar fi împrumutat-o cu diferența de aproape de 100.000 de euro ca să cumpere apartamentul nu i-a confirmat varianta. La fel, nici Cătălin Badea (fiul industriașului Gheorghe Badea, cel care a fost naș la nunta din 2011 a fiicei primarului) și pe care Ema l-a indicat că i-ar fi spus de împrumutul de la turc, precum și despre relația ei de iubire cu acesta, nu i-a confirmat varianta în instanță. Iar martorul cu nume de cod Veritas, în legătură cu identitatea căruia s-au făcut diverse speculații în ultimii ani, a îngropat-o efectiv.

Ema Pendiuc: „Suma de 100.000 euro era de la Inal Cagri, cu care formam un cuplu. (…) Despre acest contract de împrumut știa Cătălin Badea”

Dar să începem cu esențialul, cu declarația din instanță a Emanuelei Pendiuc: ”La încheierea contractului de vânzare-cumpărare am achitat 365 de mii lei, echivalentul a 100.000 euro. Arăt instanței că această sumă provenea de la numitul Cagri Inal, persoană cu care formam un cuplu, sumă care mi-a fost dată cu titlu de împrumut. Arăt că nu am încheiat un contract de împrumut la notariat, ci doar un contract sub semnătură privată. Termenul de restituire a sumei era ianuarie 2017. Până la acest moment nu am restituit nimic din suma împrumutată de de la Inal Cagri. (…) Arăt instanței că m-am despărțit de Cagri Inal deoarece, după începerea relației, am aflat că de fapt acesta era însurat. Cagri Inal mai era cunoscut și sub numele de Ceară. Apartamentul cumpărat urma să fie apartamentul nostru. M-am despărțit de Cagri Inal în primăvara anului 2008, la câteva luni după ce am cumpărat apartamentul. Cagri Inal nu a văzut niciodată apartamentul cumpărat, ci doar o machetă înainte de achitarea avansului. Arăt că, de când m-am despărțit de Cagri Inal, nu am mai discutat cu acesta și nu știu nimic despre el. Despre acest contract de împrumut încheiat între mine și Cagri Inal știa numitul Cătălin Badea, căruia amândoi i-am povestit. Nu îmi aduc aminte dacă la momentul în care am semnat contractul mai era prezentă și o altă persoană, este posibil să fi fost Cătălin Badea, dar pe contract nu este menționat niciun martor. Am semnat acest contract de împrumut la inițiativa numitului Cagri Inal. Nu m-am gândit niciodată să fac public acest împrumut, deoarece părinții mei nu cunoșteau despre această relație. Nu am încheiat contractul pe numele ambilor, deoarece Cagri Inal a considerat că este mai bine să închei eu contractul, fiind cetățean român, el fiind turc. Înscrisul pe care l-am depus la procuror a fost al doilea exemplar în original, pe care îl dețineam eu, fără să primească dată certă”.

Veritas, martor DNA cu identitate protejată: ”Din câte mi-a spus Inal Cagri, acesta nu a dat nicio sumă de bani numitei Pendiuc Emanuela”

„În legătură cu acest aspect (contractul de împrumut dintre Ema Pendiuc și Cagri Inal, n.red.), martorul din acte Veritas – nume de cod – a declarat: ”Din câte știu, între Inal Cagri și Pendiuc Emanuela Elena nu a existat nicio relație. Din câte mi-a spus Inal Cagri, acesta nu a dat numitei Pendiuc Emanuela Elena nicio sumă de bani cu niciun titlu. Pe Badea Cătălin îl știu doar din oraș, dar nu îl cunosc personal. Arăt că între mine și numitul Inal Cagri a existat o relație de prietenie, în sensul că ne vizitam. Inal Cagri mi-a povestit doar despre contractul cu Ema Pendiuc și nu despre Ema. Nu am fost niciodată personal de față când Inal Cagri și Badea Cătălin au discutat. Inal Cagri mi-a spus că nu o cunoaște pe Pendiuc Emanuela. Știam din presă că Emanuela Pendiuc este fiica primarului Pendiuc Tudor. Știu că în contract a fost trecută o sumă de aproximativ 100.000 euro. Știu că Inal Cagri a semnat acest contract, dar nu mi-a arătat motivația pentru care a semnat acest contract. Personal nu am văzut acest contract. Știu că Emanuela Pendiuc avea nevoie de un act justificativ de la Inal Cagri. (…)”

Judecătoarea Ciupercă: ”Înscrisul a fost conceput la solicitarea inculpatei Pendiuc pentru a demonstra că deține suma de 98.000 euro”

În continuare, judecătoarea Liliana Ciupercă a consemnat în motivare: ”Din declarația martorului cu identitate protejată Veritas, dată în faza urmăririi penale, rezultă că numitul Inal Cagri nu a împrumutat-o pe inculpata Pendiuc Emanuela Elena cu suma de 98.000 euro. Acest înscris a fost conceput la solicitarea inculpatei Pendiuc Emanuela Elena pentru a demonstra că a deținut suma de 98.000 euro. Mai reține instanța de judecată că la termenul din data de 23.02.2017, după audierea martorului din acte Veritas-nume de cod, inculpata Pendiuc Emanuela Elena, prin apărător ales, a invederat că înțelege să renunțe la audierea martorului Inal Cagri”. Quod erat demonstrandum! Renunțând la audierea celui despre care susținea că i-a fost iubit și care ar fi trebuit să-i confirme varianta cu împrumutul, e vorba de turcul Inal Cagri, tocmai asta arată instanța, anume că Ema Pendiuc a mințit.

Martorul Cătălin Badea, naș de familie: ”Nu mi-a povestit niciodată inculpata că ar fi împrumutat sume de bani de la Inal Cagri”

La fel, nici celălalt martor pe care l-a indicat Ema că știa de împrumut și de povestea ei de iubire cu turcul, nașul de familie Cătălin Badea, nu i-a confirmat varianta, după cum se spune în motivare: ”Audiat în fața instanței de judecată sub prestare de jurământ, martorul Badea Cătălin Marius a invederat faptul că o cunoaște pe inculpata Pendiuc Emanuela Elena de aproximativ 12-14 ani, relația fiind doar de amiciție, neajungându-se la confidențe. În continuare, martorul a declarat: «Pe Inal Cagri îl cunoaște și inculpata Pendiuc Emanuela (…) Nu cunosc dacă între inculpata Pendiuc Emanuela Elena și Inal Cagri a avut loc o relație și nici cum a evoluat aceasta. Nu am ieșit niciodată la o cafea sau la un restaurant împreună cu inculpata Pendiuc Emanuela și Inal Cagri. Nu mi-a povestit niciodată inculpata că ar fi împrumutat sume de bani de la Inal Cagri. (…) Nu îmi amintesc să fi auzit nici în cercul de prieteni și nici în oraș despre o relație între Emanuela Pendiuc și Inal Cagri (…)»”.
Finita la comedia! Cel puțin asta reiese din declarația lui Cătălin Badea, pe care Ema Pendiuc l-ar fi indicat în declarația ei din instanță ca martor care ar fi știut de împrumut (”Despre acest contract de împrumut încheiat între mine și Cagri Inal știa numitul Cătălin Badea, căruia amândoi i-am povestit”). Mai mult, martorul neagă și că ar fi știut/auzit de o relație de iubire între turc și fiica primarului Pendiuc.

Motivare judecător despre donația bunicii: „Inculpata nu a făcut nici măcar dovada că bunica trăia în acel moment”

”Tot în legătură cu plata apartamentului, instanța de judecată constată faptul că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, în perioada în discuție, inculpata Pendiuc Emanuela Elena a avut conturi bancare la BCR și Nextebank. Prin adresa nr. 67….. din 25.06 2014, BCR a comunicat extrasele de cont din care rezultă că inculpata Pendiuc Emanuela Elena a înregistrat încasări totale în sumă de 27.953,51 lei în perioada 04.02.2007 – 15.02.2008. De asemenea, prin adresele 89….. din 20.12 2013 și 10….. din 12.02.2014, Nextebank a comunicat faptul că inculpata Pendiuc Emanuela Elena a a avut cont deschis în perioada 26.09.2007 – 01.07.2010 și că a fost încasată suma totală de 7192 lei. Concluzionând, instanța de judecată nu poate primi apărarea inculpatei Pendiuc Emanuela Elena în sensul că apartamentul a fost achitat din fonduri proprii și din donații din partea bunicii (avansul contractului de vânzare-cumpărare de 30.000 euro), respectiv dintr-un împrumut de bani (98.000 euro. n.red.) primit de la numitul Ian Cagri, în condițiile în care toate aceste afirmații sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, relativ la economiile pretins a fi fost făcute, deși inculpata a afirmat că a lucrat încă din timpul studenției, nu a reușit să facă dovada împrejurării că sumele de bani astfel câștigate îi ajungeau atât pentru plata chiriei, a utilităților și nevoilor proprii, cu atât mai mult cu cât în perioada de referință nu figurează cu depozite la bănci. În ceea ce privește donația în bani din partea bunicii, inculpata nu a făcut dovada unor sume primite în acest fel, nici măcar a faptului că bunica trăia în acel moment, totul rămânând doar la nivel declarativ. Iar din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă împrejurarea că nu a existat o relație sau un împrumut real între inculpată și numitul Inal Cagri”.

Nici notarul Didea și nici casierul de la Conarg nu au văzut banii plătiți de Ema

Apărarea Emei Pendiuc, cum că a plătit cu numerar apartamentul, a fost infirmată și de alte două persoane-cheie din procesul firesc de achiziționare a respectivului imobil, notarul Ionel Didea și casierul de la Conarg, Cătălin Mihai Badea (nicio legătură cu celălalt martor, Cătălin Marius Badea, fiul industriașului Gheorghe Badea). În ceea ce-l privește pe Ionel Didea, cel la cabinetul căruia s-au făcut multe dintre actele de vânzare-cumpărare ale zecilor de clienți care au achiziționat apartamente de la Conarg Real Estate, acesta a declarat: ”La încheierea contractului a fost prezent reprezentantul Conarg, domnul Aurelian Nicolae (decedat înainte de începerea procesului, n.red.), și cumpărătoarea Pendiuc Emanuela. La momentul încheierii contractului nu mi s-a prezentat niciun act justificativ cu privire la plata prețului, dar mi s-a prezentat factura emisă de SC Conarg. La momentul la care eu am încheiat contractul de vânzare-cumpărare, nu exista nicio obligație a cumpărătorului de a face dovada plății prețului. Apreciez că nici în sarcina mea, ca notar, nu exista la acel moment obligația de a verifica dacă plata prețului s-a făcut”. Nici casierul de la Conarg Real Estate n-a ajutat-o pe Ema Pendiuc. Cităm tot din motivare: ”Martorul Badea Mihai Cătălin a declarat în faza de urmărire penală faptul că nu a încasat sumele menționate în chitanțe și că nu o cunoaște pe inculpata Pendiuc Emanuela Elena, pe care nu a văzut-o niciodată”. Iar la audierea din instanță, casierul a fost și mai clar: ”Atunci când în declarație vorbesc de fictivitate, m-am referit la faptul că am emis chitanțele fără să văd banii”.

Despre Veritas…

Cine ar putea fi Veritas, martorul cu identitate protejată folosit de către DNA și a cărui mărturie a spulberat apărarea Emei Pendiuc? În mod cert cineva care știa că acel contract de împrumut de 98.000 euro invocat de fiica primarului Pendiuc și făcut de aceasta cu turcul Inal Cagri e unul aranjat. La fel de cert, Veritas îl cunoaște pe Inal Cagri, turcul despre care Ema spune că i-ar fi dat banii în calitate de iubit, iar de împrumut ar fi știut și Cătălin Marius Badea (fiul industriașului Gheorghe Badea de la Subansamble Auto), căruia amândoi i-ar fi povestit. În instanță însă, în declarația de martor, Cătălin Badea a spus clar că Ema nu i-a spus niciodată ceva despre acel împrumut.

Despre ”iubitul” Inal Cagri…

Cine e turcul Inal Cagri? Unul dintre proprietarii firmei de subansamble auto AKA Automotive cu sediul în comuna Călinești-Argeș. Inal Cagri e în cercul de prieteni al familiei Badea, iar Cătălin Badea are și el soția de origine turcă. Ce surprinde e că DNA nu l-a citat deloc în instanță ca martor pe Inal Cagri, deși semnătura acestuia se află pe contractul fictiv de împrumut cu Ema Pendiuc, una dintre probele-cheie ale acuzării. DNA a preferat în schimb mărturia unui martor cu nume de cod Veritas, a cărui depoziție a fost întărită și de Cătălin Badea, un apropiat atât al Emei Pendiuc (seniorul Gheorghe Badea a fost nașul de cununie al fiicei primarului, la nunta din 2011), dar și al omului de afaceri turc Inal Cagri.
Foarte probabil, Ema Pendiuc a ajuns la concluzia că trebuie să-și facă probe pentru banii dați pe apartamentul din București și cineva a sfătuit-o (sau poate chiar ea s-a gândit la aceasta) să apeleze la o persoană dispusă să aranjeze un contract de împrumut. Ema a fost audiată la DNA prima dată pe 31 octombrie 2014, doar în calitate de martor, și sigur și-a dat seama din întrebările puse de procurori că aceștia sunt interesați de cum a ajuns în posesia apartamentului din cartierul construit de Valentin Vișoiu în București.
La următoarea audiere la DNA, peste doar trei zile, pe 3 noiembrie 2014, ea a pus la dispoziția procurorilor anticorupție contractul de împrumut (considerat fictiv) încheiat cu Inal Cagri. Peste alte trei zile, pe 6 noiembrie, au început perchezițiile la Primăria Pitești și acasă la primar, iar a doua zi, pe 7, după audieri maraton la sediul DNA București, Ema Pendiuc, tatăl ei și alți inculpați din dosar au primit mandate de reținere pe 24 de ore, apoi de arest la domiciliu. Pe o deducție logică, în perioada de dinainte și după arestarea la domiciliu, Ema Pendiuc a fost monitorizată de către DNA, care a aflat astfel și despre contractul fictiv pus la cale. Procurorilor le-a fost la îndemână să afle ce și cu cine a vorbit fata primarului și mai ales persoana/persoanele la care a apelat să o ajute cu contractul fictiv. Așa s-a aflat totul. Iar de aici și până la condamnarea ei n-a mai fost decât o chestiune de timp. De cinci ani, ca să fim mai exacți.

*** *** ***

Mărire şi decădere. De la cununia din iunie 2011, la condamnarea din iunie 2020

Cine a fost la nunta Emei Pendiuc

Primarul Pendiuc a dorit să îi facă fiicei o nuntă după chipul şi asemănarea lui. Şi a reuşit, pentru că nunta Emei Pendiuc, dincolo de bucuria firească a mirilor, părinţilor şi naşilor Mariana şi Gheorghe Badea, a semănat cu o reuniune de familie a marii comunităţi argeşene. Oameni de toate profesiile şi din toate straturile sociale, dar care sunt argeşeni, s-au reîntâlnit la nunta de la complexul Star. Acolo unde cel care era primar al Piteştiului de 19 ani, a fost socru-mic. Fără să intrăm în alte amănunte, scoase deja în evidenţă de presa cotidiană, vă prezentăm o bună parte din selecta listă a invitaţilor care i-au onorat cu prezenţa pe Tudor Pendiuc şi familia domniei sale.

# Oameni de afaceri
Virgil Dumitru – Comesad, Florin Tolea – Tef Group, Adrian Prodănel – Motor Ag, Vernel Crăciunescu – Geoter Proiect, Valentin Vişoiu – Conarg, Emil Enescu – hotel Victoria, Constantin Scarlat – CNCD, Eftimie Ionescu – Eftimex Group, Silviu şi Cătălin Badea – Grupul Industrial Componente, Paul Schiaucu – Daperom, Gheorghe Popescu – Hotel Argeşul, Mircea Georgescu – Nordco, Aurel Săvulescu – Vlăsia, Bobi Marinescu, proprietarul fermei Vlăşcuţa din Stolnici, Liviu Iliescu, patronul de la Cornul Vânătorului, Luminiţa Petrică – restaurantul Brădet, Mariana Vatu, cofetăria Mary Gilbert
# Universităţi
Prorectorul Universităţii „Constantin Brâncoveanu”, Ovidiu Puiu, însoţit de încântătoarea sa parteneră de viaţă, şi rectorul Universităţii de Stat Piteşti, Gheorghe Barbu, care a venit cu soţia – Anca Barbu, care-i şi consilier local
# Poliţie
Chestorii Nicolae Berechet, Bujor Florescu, Ion Stoica, Dan Fătuloiu (numit la post la Roma, acesta a fost reprezentat prin fiul Alexandru) şi comisarii-şefi Petre Ioniţescu, Costel Nedelescu şi Gheorghe Dumitrescu
# Camera de Comerţ şi Industrie
Ion Brănescu – preşedinte şi Ion Căpăţână – director executiv
# Justiţie
Procurorul Cornel Ioana şi soţia sa, Luminiţa, avocat, judecătoarea Irina Lazăr, avocatul Sorin Vişinescu, însoţit de doamna Simona, directoarea Şcolii Generale „Ion Luca Caragiale”, avocatul Teodor Nicolescu, avocatul Radu Perianu, avocatul Radu Nistor, avocatul Gabriela Zoană, procurorul Puiu Rotaru, notarii Ionel Didea, Ana Stan şi Lidia Diana Ştefănescu
# Corporaţii, bănci, biserică
Constantin Stroe – Dacia, Ion Popescu – Raiffeisen Bank, Ion Ivaşcu – CEC, Dan Sârbu – (Praktiker) cu soţia (Mc Donald’s), Daniel Niculescu – Romtelecom,
preotul Nicolae Brânzea, paroh al Bisericii „Sfântul Ilie” din Piteşti
# Parlamentari
Senatorii PSD Şerban Valeca şi Constantin Tămagă, deputaţii Filip Georgescu, Ion Burnei şi Radu Vasilică
# Primari
Ion Georgescu – Mioveni, Dorin Bărbuceanu – Ştefăneşti, Ion Dumitru – Albota, Gheorghiţă Boţârcă – Topoloveni, Mihai Ungurenuş – Corbi, Corneliu Oprescu – Căteasca, Sevastian Pupăză – Stolnici
# Consiliul Judeţean
Preşedintele Constantin Nicolescu, vicepreşedinţii Florin Tecău şi Simona Bucura Oprescu, secretarul Viorica Răducanu, consilierul judeţean Marius Postelnicescu
# Primărie, Consiliul Local
Viceprimarii Cornel Ionică şi Liliana Gagiu şi consilierii Cristian Gentea, Gheorghe Oprea, Radu Nistor, Iulian Corbu, Mariean Neacşu, Florin Gardin, Silviu Marinescu, Manuel Rotaru, director Publitrans, Gelu Mujea, director Apă Canal, Sevastian Tudor, directorul Teatrului „Alexandru Davila”, Romi Becheanu, director Salubritate, Aurelian Niţă, director Termo Calor Confort, Iulian Richiţeanu, fost director SC Termoficare 2000 SA.
(Jurnalul de Argeş, 2 iunie 2011)

Vişoiu şi logodnica, cel mai urmărit cuplu la nunta Emei Pendiuc

# Cine a stat la masă cu cine la evenimentul de la Star
Nunta fiicei primarului Pendiuc, la care a fost inflaţie de lume bună pe metru pătrat, a reprezentat şi un excelent prilej de socializare şi mondenităţi. De la toaletele doamnelor şi până la aşezarea la masă, pe grupuri de prieteni sau categorii sociale, totul a reprezentat un decupaj elocvent al ierarhiilor și amiciţiilor din societatea argeşeană.

Masa de Top 300 – Dumitru și Vişoiu

De departe, cea mai remarcată şi urmărită prezenţă feminină a fost Andreea, logodnica lui Valentin Vişoiu, o tânără cu trup de manechin şi zâmbet adolescentin ce-i dezvelea o dantură perfectă. Valentin Vişoiu a stat la masa rezervată oamenilor de afaceri şi, dacă n-ai fi fost din Piteşti, nici n-ai fi bănuit că e vorba de cel mai titrat constructor şi totodată cel mai bogat argeşean. Cei doi au stat faţă în faţă, la masă, cu soţii Crăciunescu, Magda şi Vernel, cu care s-au întreţinut mai tot timpul. La aceeaşi masă au mai luat loc soţii Dumitru de la Comesad, Constantin Scarlat, patronul de la CNCD, cu soţia, primarul de la Ştefăneşti, Dorin Bărbuceanu, evident cu doamna. O masă de prieteni, aşadar.

Chestorul Bujor Florescu a ales masa vicelui Tecău

Că tot vorbeam de aranjarea pe mese, chestorul Bujor Florescu a fost aşezat în compania vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, şi a încântătoarei sale doamne, dar şi a consilierului local Cristian Gentea. Chestorul Ion Stoica, în schimb, a preferat masa unde erau foştii săi subordonaţi, actuali adjuncţi ai IPJ Argeş, comisarii-şefi Costel Nedelescu şi Petrică Ioniţescu, dar şi foştul şef de la Circulaţie, Georgică Dumitrescu. La aceeaşi masă selectă au luat loc, ceva mai târziu, subprefectul Ion Cârstoiu şi doamna Mioara, plus omul de afaceri Eftimie Ionescu de la Eftimex Group, cu doamna sa.

Masa lui Berechet, Costică Nicolescu şi Don Felipe

Veteranul chestorilor argeşeni, generalul de patru stele Nicolae Berechet, a ales compania bunului său prieten, deputatul Filip Georgescu, cu care-şi face revelioanele şi concediile de atâta amar de ani. La aceeaşi masă de calibru au fost aşezaţi, de altfel, toţi greii PSD şi îi numim pe preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, şi pe doamna Viorica, pe senatorul Constantin Tămagă, pe Vasile Râpea, fostul director de la RAR, şi pe soţii Gabriela şi Ion Burnei. Ca o paranteză, din cauza stării de sănătate, Constantin Nicolescu a făcut mai mult act de prezenţă, dovadă că n-a stat mai mult de 40 de minute, răstimp în care a fost salutat de foartă multă lume, după care a plecat.

Notăriţa Ana Stan a stat cu moştenitorii imperiului G.I.C.

Notăriţa Ana Stan şi soţul, George, au stat cu omul de afaceri Cătălin Badea, cu care sunt vecini în cartierul Mărăşeşti, şi cu fratele acestuia, Silviu, cel de-al doilea moştenitor al imperiului clădit de Gheorghe Badea la Grupul Industrial Componente. La aceeaşi masă selectă au mai fost companioni omul de afaceri Adrian Prodănel şi soţia, dar şi deputatul Radu Vasilică, însoţit de frumoasa sa doamnă, Irina.
(Jurnalul de Argeş, 9 iunie 2011)

 

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Super-poze ! Dar, cand calci pe-alaturea … asta e !