Web Analytics
scris miercuri, 02.06.2021

Declaraţie politică Gelu Tofan, viceprimar Piteşti: „Execuţia nodului direcţional de la km 118 al A1 asigură o economie de 5 milioane euro la bugetul Piteştiului”

”Noul proiect de infrastructură «Drum expres Pitești-Mioveni», suplimentat cu 2 bretele de descărcare în str. Depozitelor din Pitești încă de la execuția nodului direcțional la km 118 al Autostrăzii București-Pitești, asigură o economie de aproximativ 5 milioane euro la bugetul local al municipiului Pitești. Această legătură directă va asigura fluidizarea traficului rutier spre și dinspre Uzinele Dacia, decongestionând traficul infernal de la Podul Viilor. Menționăm faptul că oportunitatea acestei solicitări rezidă din faptul că pe str. Depozitelor își desfășoară activitatea societăți comerciale care deservesc pe orizontală producția de componente auto, necesară activității celor de la Dacia, dar asigură totodată eficientizarea traficului de la serviciu înspre locuințe și retur al angajaților acestei societăți, ale căror domicilii se situează preponderent în zona de nord. Traficul greu ce face legătura între București, Sibiu și Brașov va fi preluat în întregime de acest nod direcțional.

Declaraţie politică Gelu Tofan, viceprimar Piteşti: „Execuţia nodului direcţional de la km 118 al A1 asigură  o economie de 5 milioane euro la bugetul Piteştiului”

Oportunitatea acestui proiect a fost susținută, alături de executivul Primăriei Pitești, de Asociația Constructorilor de Automobile ACAROM și de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș.
Suplimentarea acestui proiect cu 2 bretele de descărcare în str. Depozitelor substituie proiectul de pod peste Argeș, promis în campania electorală în zona de nord a orașului, reprezentând un succes politic, benefic întregii comunități piteștene.

În acest demers am fost sprijiniți necondiționat de președintele Camerei Deputaților, dl. Ludovic Orban, aflat într- o vizită săptămâna trecută la Pitești, care și-a manifestat bunele intenții de susținere și pentru proiectele mari legate de noul Spital Municipal de Urgență și noul stadion!

Pentru noi, liberalii, viitoarea perioadă politică are în centrul atenției implementarea proiectelor promise piteștenilor și argeșenilor, trecând pe locul secund disputele politice!”, a ținut să declare Gelu Tofan, vicepreședinte al PNL Argeș și viceprimar al municipiului Pitești.
M.S.

Citește și Gelu Tofan, candidat la Camera Deputaţilor: „Infrastructură rutieră şi creşterea competitivităţii economice în Argeş”

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită