Web Analytics
scris luni, 02.09.2024

Decizie în procesul dintre Prefectură și CJ Argeș

Decizie în procesul dintre Prefectură și CJ Argeș

Tribunalul Argeș a dat o sentință în procesul deschis de Instituția Prefectului împotriva Consiliului Județean Argeș, pentru anularea hotărârii nr. 199/27.06.2024, privind actualizarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024.

Reamintim că Dragoș Predescu, prefectul județului Argeș, a atacat în instanță hotărârea, în luna iulie a.c., motivând că reprezentanții CJ Argeș nu ar fi îndeplinit procedurile legale pentru demararea proiectului privind actualizarea bugetului.

Citește și Primele cinci microbuze electrice școlare ajung în Argeș în septembrie

Termenul de judecată a avut loc pe 28 august și a fost amânat pentru astăzi, 2 septembrie, când a fost respinsă cererea.

„Respinge cererea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI ARGEŞ în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi, 02.09.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portalul instanței.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...