Web Analytics

Debut cu înfrângere, dar cu câțiva copii celebri ai FC Argeș-Mutu, Vlădoiu și Dică-în tribune

de | 22.08.2020 08:00 | Actualitate

Chiar dacă debutul a fost marcat de o înfrângere pe teren propriu, 2-3 cu Botoșaniul, revenirea FC Argeșului în prima Ligă, după 12 ani, a fost privită cu simpatie. Atât de foarte puținii spectatori permiși de lege pe stadion, în conformitate cu starea de alertă, cât și de cei mult mai numeroși, din fața televizoarelor, rămași cu nostalgia unui brand care a adus două titluri de campioană la Pitești, în vremea când aici juca Prințul din Trivale. Cu mulți jucători noi în primul unsprezece, cu un lot încă neomogen, alb violeții au fost marcați și sufocați de aerul rarefiat al primului eșalon, dovadă că în minutul 73 erau conduși cu trei goluri. Au revenit pe final, când și Botoșaniul s-a relaxat imprudent, marcând de două ori, ba chiar erau să și egaleze nesperat în minutele de prelungiri. Așa s-a scris istoria primului meci, cu o prestație modestă și puternic marcată de tracul revenirii pe prima scenă fotbalistică. Urmează meciul din deplasare cu Gaz Metan și cu un program infernal în continuare, în care argeșenii vor mai întâlni, până în etapa a cincea, UTA, FCSB și Craiova. Însă important e că starea de spirit e foarte bună și entuziasmul mare, în rândul staff-ului tehnic, al echipei și conducerii clubului. I-am văzut la debut și pe câțiva dintre copiii celebri ai FC Argesului, pe Mutu, Dică și Vlădoiu, care au acceptat invitația la meci a președintelui Cristian Gentea, semn că nu au uitat de unde au plecat în fotbalul mare. La meci a fost și noul sponsor al echipei, Viorel Tudose, patronul firmei Getica 95, un trader din domeniul energiei care a semnat un contract de 200.000 euro pentru actualul sezon. Viorel Tudose e din Râmnicu Sărat, are 50 de ani, cunoaște fotbal și are o poveste senzațională legată de FC Argeș, pe care vă voi dezvălui-o în ediția tipărită a Jurnalului de Argeș de miercuri, într-un interviu realizat cu noul sponsor.                   Gabriel Grigore

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii