Web Analytics
scris joi, 30.12.2021

De Sf. Ioan, la Călineşti se va sfinţi o troiţă care a făcut deja minuni

Troiţa a fost construită de Daniel Gligore, un bărbat care a supraviețuit după un transplant de ficat

Luni, 7 ianuarie, la ora 11,30, după slujba de Sf. Ioan, la Călinești, vizavi de parohia Turculești, în prezența autorităților locale și a unui sobor de preoți, va avea loc sfințirea unei troițe. Poate că troițe s-au mai construit, însă pentru cel care a edificat-o acum, chiar în dreptul casei sale, este o misiune sfântă. Daniel Gligore are 45 de ani și spune despre el că este credincios de când se știe, însă jobb-ul și datoriile cotidiene nu prea îi permiteau să meargă la biserică. Mai ales că poate, în această etapă a vieții, nu mulți ne îndreptăm către credință, mai preocupați fiind de ziua de mâine decât de nemurirea sufletului. Însă destinul l-a pus la un moment dat în fața unei situații, la granița dintre viață și moarte, care l-a schimbat radical.

De Sf. Ioan, la Călineşti se va sfinţi o troiţă care a făcut deja minuni

Citește și Despre cum se răzbună viaţa / Un argeşean este “Avocatul Anului în România”. Octavian Popescu a împlinit visul tatălui său, preotul Romulus Popescu

Bărbatul care a ridicat troița a avut această revelație pe când se afla la Terapie Intensivă

Presărate la răscruce de drumuri sau în cele mai importante locuri ale comunității, pentru a le arăta oamenilor calea cea bună, adăpost și protecție pentru trecători, troițele reprezintă legătura noastră de oameni simpli, profani, cu sacrul. Daniel Gligore spune că sarcina de a construi un altar, un „stâlp al cerului”, cum zicea Eliade, i-a fost dată de Maica Domnului, care i-a apărut de patru ori în vis. Totul a început în 2016, când se afla pe patul de spital, în așteptarea unui transplant de ficat. Medicii îi mai dăduseră doar două săptămâni de trăit când a apărut prima minune din viața lui, un donator compatibil, de aceea și descrie întâmplarea ca fiind „o poveste foarte frumoasă”.

Poate și pentru că a avut un final fericit, care a anulat întreaga suferință. „Eram grav bolnav, am fost în moarte clinică. În timp ce mă aflam la Terapie Intensivă, Maica Domnului mi-a apărut timp de patru nopți în vis. Prima dată mi-a zis să ridic la mine în sat o troiță. Apoi m-a certat că nu am făcut-o. De două ori m-a certat. I-am răspuns, tot în vis, că nu am posibilități și că las totul în mâna Ei. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, și am găsit și posibilitățile de a ridica troița. Au fost mai multe minuni. Când turnam fundația, pe ciment a apărut chipul lui Iisus. De aceea vă rog să scrieți, să afle cât mai multă lume de sfințirea care va avea loc de Sf. Ioan, la Călinești, pentru că acum avem mai multă nevoie ca oricând de minuni în viața noastră! Troița o să fie făcătoare de minuni!”, este convins Daniel Gligore, cel care vrea să împartă tuturor experiența pe care a trăit-o. Iar în glas are o emoție care, cel mai probabil, nu îl va părăsi niciodată, după întâmplarea care l-a marcat.

Citește și Nepotul lui Calinic a fost hirotonit preot la Bascovele

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită