De la Dacia 1100 la Bigster, modele clasice, mașini de competiție și o Dacia electrică au atras publicul pasionat de această marcă, sâmbătă, 19 septembrie, la Muzeul Județean Argeș.
După evenimentul de la Mioveni, cei care îndrăgesc Dacia și proprietari de automobile de colecție din țară s-au reunit la Pitești, la această manifestare organizată cu sprijinul Automobile Dacia și dedicată celor 60 de ani de activitate Dacia.
Publicul a admirat modele clasice, de la Dacia 1100, primul model produs de uzina de la Mioveni, până la Bigster, precum și mașini de competiție și o Dacia transformată în automobil electric. ![]()
Poveștile din spatele automobilelor au prins viață prin prezentările inginerului Viorel Sălan, care lucrează în uzină din 1983, fondatorul serviciului de omologări Dacia și fost director general al Centrului de Teste și Servicii Renault Technologie Roumanie.
„Dacia înseamnă istorie, pasiune și generații de oameni care au crescut alături de această marcă” - reamintește C.J. Argeș într-un comunicat.
































0 Comentarii