Web Analytics
scris luni, 03.10.2022

De la Casa de Pensii Argeș, o nouă serie de bilete la băi

Pentru seria 15 din acest an, cu date de plecare în perioada 17-20 octombrie, Casei de Pensii Argeș i-au fost repartizate 209 bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Olănești, Pucioasa, Slănic Prahova. Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției, www.cjparges.ro.

De la Casa de Pensii Argeș, o nouă serie de bilete la băi

Citește și: Vaccinarea antigripală, în curând și în farmacii

Eliberarea biletelor se va face în perioada 3-10 octombrie, conform planificării, care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Au rămas 12  bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: Amara, Bala, Buziaș, Lacu Sărat, 1 Mai.

Contributia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.

În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției  de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.

Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii septembrie 2022 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie – după cum ne-a informat Aida Ionela Enache (foto), director executiv al Casei de Pensii Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită