Atât în cărțile de cult ale Bisericii, cât și în calendarul ortodox, cea de-a treia Duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor mai este numită și „Duminica Sfintei Cruci”.
Unii istorici bisericești susțin că această cinstire a Sfintei Cruci la jumătatea Postului Paștilor ar avea la origine mutarea, de la Ierusalim la Apamea (Siria), a unui fragment din Crucea Rastignirii. Acesta a fost trimis de către Arhiepiscopul Ierusalimului de atunci, confratelui său Alpheios, Episcopul Apameei, pentru a-l ajuta în construirea unei biserici.
Ieromonahul Macarie Simonopetritul consideră că ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îI împarte pe acesta în două jumătăți egale, făcându-l asemănător unui stadion. Odată trecută borna Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum mai uşor.
Potrivit basilica.ro ÎPS Calinic Argeșeanul va sluji în această duminică la Biserica Sfinții Constantin și Elena din Pitești.
Iată ce spune ierarhul argeșean despre Săptămâna Sfintei Cruci – Săptămâna Suferinţei!
Citește și Rostirea lui Calinic.„Beneficiul comun, cinstit: pacea între popoarele lumii!”
„Aşadar aflăm că suferinţa este cea mai bună lege universală! Ea ne curăţeşte sufletul! Ea ne sfinţeşte şi ne deschide uşile Raiului. Durerea este Cruce şi Crucea este puterea lui Dumnezeu: „Cuvântul Cruce este nebunie pentru cei pierduţi, iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1, 18).
Nici nu se putea scrie mai frumos, despre acest capitol fundamental din viaţa omului, durerea, bucurându-ne când ochii ni se opresc pe textul lui Nicolae Iorga: „Durerea taie în suflet brazdele, prin care curge apoi izvorul viu al harului dumnezeiesc!”
În marile suferinţe pe care le îndurăm, cam întotdeauna, suntem singuri în faţa lui Dumnezeu, doar noi şi cu El!
Peste tot, în cultură, în morală, în religie, acesta este înţelesul cel adevărat al suferinţei mântuitoare.
Aşa ne este dată viaţa. Aici avem lucrare bună de făcut. Greul zilei este ştiut de Dumnezeu şi pune şi El umărul la lucrarea noastră. El ştie că: „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera, şi cei ce seamănă plângând, cântând se vor întoarce, cu bucurie ridicând snopii lor” (Psalmul 125, 5-6).
Plângem, plângem, dar semănăm! Nu rămânem doar la bocete! Ştia Sfântul Apostol Pavel cum să le scrie corintenilor şi în această privinţă: „Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă; căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire fără părere de rău, iar întristarea lumii aduce moarte.” (II Corinteni 7, 9-10).
Întristarea pentru nereuşitele pământeşti este o treabă de două parale, dar care ne prăbuşeşte în deznădejde ca pe nişte lipsiţi de înţelepciune.
Să luăm aminte!
Când suferim, mai ales, s-o ţinem tot într-o fugă spre Dumnezeul iubirii!
Şi după aceea: tot timpul!!!
Calinic Argeșeanul”
0 Comentarii