De ce vreau să fiu uitat în Argeş. Un drept la replică

de | 18.11.2021 12:40 | Cultură, Actualitate, Opinii

Într-un recent articol din „Jurnalul de Argeș” (material ilustrat cu un portret al meu realizat de Jack Llewellyn-Karski pentru festivalul newyorkez „New Writings from Europe” și preluat de „Jurnalul de Argeș” fără permisiune), Jean Dumitrașcu se întreabă de ce sunt uitat în Argeș. Confirm că am evitat să mai am contacte cu cercurile culturale din Pitești, iar articolul lui Jean Dumitrașcu mă invită să explic de ce. O fi Argeșul un tărâm al legendelor și baladelor, dar acumularea de inexactități a devenit prea mare. Să vedem dacă am dreptate.

„Ion Suceavă s-a născut la Domnești, nu la Davidești”

Întâi de toate, Jean Dumitrașcu e de părere că tatăl meu ar fi născut în Davidești și îmi indică (în conversația privată care a urmat publicării neinspiratului său articol) ca sursă a informației volumul 4 al „Enciclopediei Argeșului”, publicat de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești în 2014, unde la p. 126 găsim scris că Ion Suceavă ar fi născut în 1933 în Davidești, Muscel. Aserțiunea e falsă. S-a născut în 1938, în Domnești. Jean Dumitrașcu mai scrie: „Târgoviștea, pentru un an petrecut de Bogdan acolo, l-a desemnat Cetățean de Onoare“. Probabil Jean Dumitrașcu m-a confundat cu Nicolae Dobrin, care a jucat un an la CS Târgoviște. Am locuit și studiat în Târgoviște cinci ani, între 1981 și 1986, și am beneficiat, ca elev de școală gimnazială și de liceu, de ore de excelentă calitate. Datorez mult atmosferei intelectuale din Târgoviștea de atunci.

Citește și Muscelean câştigător al Festivalului Sculptorilor cu Drujba

Apoi, Jean Dumitrașcu amintește faptul că anul trecut am primit Premiul „George Pólya”, decernat de Mathematical Association of America, iar când e vorba să citeze titlul lucrării îi listează pe coautorii mei. Cum să fie posibil așa ceva? Încurcarea titlului cu numele coautorilor e un detaliu la care nu m-aș fi așteptat din partea lui Jean Dumitrașcu. Lucrarea respectivă este „Un iluminism eclectic: aplicații ale geometriei afine”, scrisă de Adam Glesser, Matt Rathbun, Isabel M. Serrano și de mine [„The College Mathematics Journal”, 50:2 (2019), 82-92], iar informația apare corect în mai multe locuri din presa românească; de exemplu a se vedea nr. 1024 al „Observatorului cultural”, din 31-07-2020, sub semnătura lui Ovidiu Șimonca. Jean Dumitrașcu mai spune despre mine: „În 2012 a susținut o conferință în fața elevilor de la Colegiul Național «I.C. Brătianu». Ceea ce s-a întâmplat atunci merită o poveste aparte. Am fost invitat în biblioteca Colegiului Național, unde fuseseră strânși câteva zeci de elevi. Un domn din conducerea de atunci a liceului a ținut să mă prezinte onoratei audiențe, deși dicția i se cam împleticea, suficient de mult cât să-i amplifice entuziasmul până la limita ștergerii fruntariilor dintre fabulație și realitate.

Prezentarea pe care mi-a făcut-o nu avea vreo legătură cu mine. A afirmat că aș fi fost elev la „I.C. Brătianu” și a menționat o serie de distincții pe care le-aș fi primit ca licean; nimic nu era adevărat și mi-a părut tare rău de elevii care se aflau atunci de față. Mi s-a părut că elevii de la „I.C. Brătianu” sunt tratați cu lipsă de respect. Nu l-am contrazis tranșant (deși ar fi meritat o găleată cu apă rece, proaspătă, de fântână, turnată atunci, pe loc, asupra aurei sale didactice), ci doar am făcut precizările biografice de rigoare, și anume am spus unde mi-am urmat liceul.

Citește și Argeşeanul Bogdan Suceavă, un Ion Barbu al zilelor noastre

„Am absolvit liceul în 1988”

Și dacă tot suntem la capitolul unor precizări necesare, să revenim la volumul 4 al „Enciclopediei Argeșului”, mai precis la p.126, unde citim așa: „SUCEAVĂ, Dragoş Bogdan I. (n. Curtea de Argeş, 27 septembrie 1969). Profesor gradul I, matematică, literat. Fiul lui Ion N.S. (v.). Studii liceale în Capitală (1987, Universitatea din Bucureşti (1992)“. Nu sunt profesor gradul I și nu știu pe ce telefon fără fir a ajuns informația aceasta acolo. Sunt profesor universitar într-un sistem academic care nu are gradul 1.

Despre liceu: am absolvit în 1988, iară nu în 1987. Chiar că e telefon fără fir. Despre facultate: am terminat facultatea în 1994, iară nu în 1992. Mă întreb câte asemenea erori or fi în „Enciclopedia” cu pricina. Datele corecte sunt precizate în casetele tehnice ale unor volume apărute la Editura Polirom: avansez ipoteza că persoana care a scris acea intervenție din „Enciclopedie” nu s-a uitat acolo și a inventat niște ani. Mai dramatic e când se ajunge la cărțile mele, în același loc, p.126. „Enciclopedia Argeșului” ne anunță că va lista volumele mele de proză și include acolo „Legende și eresuri”, care e un volum de poeme. Titlul e scris greșit, sub forma „Legende și eseuri”.

Atâta s-a putut. Pentru romanul Venea din timpul diez e indicat anul primei apariții drept 2005, când în realitate a fost 2004. E omis dintre volumele mele romanul „Miruna, o poveste”, poate tocmai pentru că în el e vorba despre Argeș și așa ceva nu ar fi avut ce să caute în „Enciclopedia Argeșului”. Să amintesc în treacăt ce recunoașteri a avut acel roman și că a fost tradus în engleză, italiană, slovenă și persană?
Trăgând linie și adunând, îmi pare tare rău pentru mareea de inexactități și zvonuri pe care le publică diverse surse din Argeș. Nu așa ar trebui să fie.
Bogdan Suceavă

Citește și Construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu îi mobilizează pe specialiştii în patrimoniu / Proiect pentru identificarea şi salvarea caselor tradiţionale de pe Valea Topologului

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. acest Suceava, beizadeaua generalului era in armata un gras nesuferit de colegii de.pluton. Tacsu fiind general, el beizadeaua beneficia de tratament special, nu iesea la instructie si primea permisie sa plece acasa in.fiecare weekend. Le turna apa in bocanci colegilor de pluton. un mascarici…pe locotenentul care il proteja, commandant de.pluton il chema Croitoru..

  2. “Probabil Jean Dumitrașcu m-a confundat cu Nicolae Dobrin” . Ai fi vrut, tantare, vai de capatana-ti bleaga ! Ori, mai pe directe, s-a suit scroafa-n copac.

Ultimele articole