În România prezentă vieţuiesc şi agresează doua categorii de cerşetori. Cei de pe stradă şi cei care bat la uşi.
Cu trupul mutilat, cu glasul tânguit, etalându-şi beteşugurile, ignoranţi, de obicei analfabeţi, milogii de pe trotuare şi de pe scările bisericilor sunt consideraţi drojdia societăţii. Dar iată şi intelectuali care bat sfioşi la uşi, îşi lasă sufletul mutilat şi demnitatea călcată în picioare. Ei sunt scriitorii. Căutători de sponsori, pentru că nu-şi pot publica altfel cărţile. Primesc din când în când pomeni care rareori acoperă cheltuielile de tipărire. Dar munca lor, de zi şi de noapte, ani şi ani în şir, nu este nicicum şi niciodată plătită. Scriitori pe degeaba ai zilelor noastre…
Ca să nu mai lungim vorba, iată o scrisoare a lui Gheorghe Tomozei, personalitate importantă în cultura românească, autor a nu mai puţin de 45 de cărţi, ajuns la ananghie în anii tranziţiei:
„După ce am trăit o vară la Ierusalim, bătând cu pasul lumea Psalmilor şi după ce mi-am tradus mie însumi vocabulele magice, mă cred în stare să realizez o transpunere modernă, fluentă… Renunţând la orice altă servitute profesională şi trăind doar Psalmic aş putea încheia lucrarea în cel mult un an şi jumătate dacă… Dacă harnicul poet care sunt, cel mai sărac dintre poeţi, aş beneficia de încurajarea materială a unui sponsor generos ce ar deveni, la apariţia în carte, ctitorul noilor Psalmi. Pentru o sumă primită în avans, spre a munci ferit de grijile cotidiene, acest poet în numele căruia scriu aceasta, ar renunţa, în favoarea sponsorului, la dreptul de autor ce i s-ar cuveni la ivirea primei ediţii a Psalmilor, ofranda primită prefăcându-se astfel în împrumut.
Aş fi fericit dacă aţi accepta să fiţi Dumneavoastră (sau o instituţie de care sunteţi legat) visatul meu sponsor sau unul dintre sponsori.
Din întregul de 150 + 1 vă ofer în chip de mostră tălmăcirea a cinci psalmi cu credinţa că veţi răspunde, cu un semn, ofertei (cererii) pe care v-o adresează respectuos… Gheorghe Tomozei”
Cu umilinţă bate cu această epistolă la zeci de uşi. Dar nu s-a ales decât cu o promisiune de la Banca Religiilor care, în curând, a dat faliment. Cei 150 + 1 de psalmi ai lui Tomozei nu au mai văzut lumina zilei.
Prof. Marin Ioniţă

Complexul Înaltei Porți, boala profesională a politicii românești
Dan Andronic 10 august 2025 În imaginarul colectiv, „Înalta Poartă” nu este doar un reper...
0 Comentarii