De ce să fiu mândru că sunt român? Fâsul focoaselor

de | 28.07.2011 14:40 | Opinii

Da, pentru asta ar trebui să fiu mândru. Nu e de ici de colo să te afli în vârful tehnicii industriei de armament. Eu aş fi preferat să mă mândresc cu producţia de pace. Cu industria de construcţii, de îmbrăcăminte, de medicamente. A fost şi un timp când România exporta ciment, cherestea, motoare, echipamente, instalaţii, fructe, zarzavaturi, confecţii, medicamente, pantofi, cereale, carne, porci şi berbecuţi îngrăşaţi, lână şi câte altele, ce e adevărat rupându-ni-se de la gură. Ba şi tancuri şi pistoale, mitraliere şi alte armamente, dar aşa ceva nu mă făcea fericit. Acum cumpărăm de toate, chiar usturoi, roşii, cartofi, fasole, varză, ardei, doctorii, din China, din America, de pe oriunde.
Am fost şi sunt un pacifist în firea mea şi cred că aşa ar trebui să fie şi în firea lucrurilor şi întâmplărilor. Dar mă întreb, n-ar mai fi războaie dacă s-ar desfiinţa producţia de armament? Oare nu s-ar întoarce luptătorii şi oştirile la praştie, la suliţă, la sabie şi la arcul cu săgeţi? Marii generali ai lumii, Alexandru Macedon, Cezar, Napoleon nu s-au folosit de tancuri, de avioane, de rachete.
Dar am intrat în epoca apocaliptică. În care putem să ne ucidem în masă cu mijloace moderne. Şi cele mai mari câştiguri se obţin din fabricarea şi vânzarea de arme şi muniţii.
Nu ştiam că mai producem şi furnizăm armament. Secretul părea bine păstrat.
Până la întâmplarea aia stupidă cu focoasele de rachete. Cine le-a furat? Pe ce mâini au încăput? Cum vor fi folosite? Urmează o mare explozie? O catastrofă uriaşă?
Trei zile am stat pe jar. Dar totul n-a fost decât un fâs. Nişte hoţi mărunţi au aruncat din tren acele mărfuri ca să le vândă la fier vechi, cum vând ei cabluri electrice sau chiar şine de cale ferată, pentru că are cine să le cumpere sub privirea îngăduitoare a legii şi autorităţilor. Iar când şi-au dat ei seama că e vorba de altceva, le-au aruncat printre bălării sau într-o fântână părăsită. Măcar aceasta este varianta oficială cu care să fim aburiţi sau adormiţi. Că totul e bine când se termină cu bine, nu e aşa?
Dar aceasta nu a fost decât un început de poveste… Nu le plâng de milă spionilor care în chestia asta nu prea mai au ce să facă şi s-ar putea să intre în şomaj parţial sau trecător. La data aceasta, toţi cei interesaţi să afle, şi mulţi alţii în plus, ştiu că în România se fabrică focoase de rachetă. Ba chiar foarte precis şi unde. S-au filmat şi difuzat căile de acces, intrările, gardurile, locul pe hartă, distanţele până la alte localităţi, şoselele şi drumurile de fier, mai ceva ca în reclamele turistice ale doamnei Udrea. S-a aflat cine este beneficiarul acestei tranzacţii. Erau expediate în Bulgaria, dar ministerul de resort din această ţară declară că habar nu are de această afacere. Furnizorul român confirmă că, de fapt, e vorba de o firmă privată care a făcut şi plăteşte această comandă. De aici se poate trage concluzia că România furnizează armament unor firme internaţionale scăpate de sub controlul statelor. Cine pot fi ele? Ale cui? Ce scopuri au? Bineînţeles că nu procură focoase de rachete ca să se joace cu ele. Cine mai dispune, oare, de rachete în afară de armatele naţionale şi cele din alianţe? La ce ne putem aştepta în această lume plină de terorişti şi atentate?
Ar mai fi putut afla cine a avut de aflat că statul român nu asigură paza transporturilor de armament pe teritoriul naţional, lăsând această obligaţie cumpărătorilor. O firmă particulară care încasează comisionul şi angajează o grupă de jandarmi, instalată într-un vagon de persoane, cu aproape un kilometru de vagoane de marfă înşirate după el. Nici prostul satului, care nu este în stare să păzească vitele pe islaz, n-ar fi organizat mai aiurea această pază. Ca să nu mai vorbim de altă tâmpenie, şi anume că trenul acesta cu armament oprea din când în când, aşa, în câmp, pe unde era aşteptat mecanicul de nişte clienţi la care să vândă câteva canistre de motorină.
Ne făcurăm de râsul curcilor, dar mai grav este că ne dezvăluirăm vulnerabilităţile şi prostia.
Fâs-fâs, dar miroase urât… (Prof. Marin Ioniță)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii