Umblă aşa nişte vorbe zvonite care îmi şuieră în urechi că actuala criză – care nu se va sfârşi niciodată pentru că va trece în apocalipsă – este provocată. De cine? De ce?
Păi de cine, dacă nu de un misterios centru mondial de putere, aflat deasupra statelor şi guvernelor. De nişte indivizi care au pus mâna pe puterea absolută. O grupare subversivă şi aflată sub acoperire. Fie ce o fi, dacă vrea să piară lumea, de ce să n-o facă rapid, printr-un cataclism de tipul ciocnirii a două planete sau unei explozii nucleare? Îi face, oare, plăcere să ne privească în agonie? Se amuză de suferinţele noastre? E cinică, e monstruoasă, e sadică? Sau e vorba de încă o diversiune, printre multe altele, care să ne abată atenţia de la apăsările noastre?
Criza. Crizele. Ce, n-am mai avut? Am mai avut şi au trecut…
Prima criză mondială, cea din 1929, a trecut mai uşor pentru noi decât peste alte ţări. Românii nu erau atât de bogaţi încât să arunce pe fereastră saltele cu bani şi să se arunce şi ei cu capul în jos pe caldarâm, să-şi spintece burta în harakiri, sau să-şi pună pistolul la tâmplă. Şi nici atât de săraci ca să nu aibă după ce să bea apă. Şi nici ţara nu avea atât de mulţi bugetari care să fie daţi afară. Şi nici atâţia şomeri care să nu-şi poată găsi de lucru. Şi nici atâtea întreprinderi, bănci şi proprietăţi care să fie vândute. Şi nici atâta flotă care să fie dată dispărută. Şi nici armate de mercenari peste hotare care să fie plătite. Şi nici mine de aur care să fie tranzacţionate. Şi nici împrumuturi pentru salarii şi pensii. Şi nici importuri masive de alimente. Nici atâţia poliţişti şi jandarmi care să fie scoşi din uniforme.
Nici recenta criză, care încă mai stă cu colţii în grumazul nostru nu ne-a afectat mai mult decât pe alţii, dacă este să-i credem pe cei de la putere. Dar nu acelaşi lucru îl pot spune bugetarii, şomerii, pensionarii, bătrânii, bolnavii…
Criza? Ce criză? Pentru cine? Îi doare în cot de criză pe parlamentarii de soiul acelui Păsat, boier lăstărit din buruienele de Bărăgan şi ajuns parlamantar, pe care colegii săi nu l-au dat pe mâna justiţiei la cererea procurorilor, ştiindu-se şi ei cu musca pe căciulă sau aşteptându-se să le vină rândul. Şi câţi alţii la fel printre deputaţi şi senatori, indiferent de culorile şi nuanţele politice, uniţi în cuget şi simţiri când e vorba de afaceri. Ca şi cum pentru aşa ceva ar fi fost trimişi acolo, să se îmbogăţească şi să se ocrotească. Şi mai sunt miniştri şi secretari de stat şi directori şi tot felul de demnitari, fiecare cu cuibuşorul lui de nebunii, vilişoare, conturi şi moşii…
Întotdeauna în situaţii de criză, comunitatea trebuie să-şi salveze nişte specimene care să asigure continuitatea, este o lege a firii. Şi cine sunt indivizii cei mai potriviţi decât cei mai adaptabili, mai mimetici, mai rezistenţi? Cine alţii decât reprezentanţii noştri cărora le-am recunoscut meritele şi superioritatea trimiţându-i să ne reprezinte la putere? Pentru că în cazul acesta nu e ca atunci când se scufundă nava pe marea agitată şi sunt îmbarcaţi pe bărcile de salvare mai întâi pasagerii, apoi membrii echipajului, ultimul dintre ei fiind căpitanul. De data aceasta, s-au şi aranjat în ambarcaţiunile lor de lux, cu familiile lor pe generaţii întregi, oamenii plămădiţi din crema elitelor politice, răscopţi în afaceri. Şi nu vor fi luate de apă şi de vânt în nicio furtună nici vilele de pe malul Snagovului, de pe malul mării, de la munte, de la deal şi de la câmpie, din ţară şi din străinătate… Şi nici bolizii călăriţi de progeniturile marilor îmbogăţiţi, care unul singur costă mai mult decât cinci-şase sute de salarii de bugetari şi strivesc sub roţi tot ce întâlnesc în cale.
În rest, criza nu poate să fie decât binevenită pentru jefuitorii de meserie sau în ucenicie. Pentru că întotdeauna şi până în ultima clipă se mai poate găsi câte ceva de furat, cu mănuşi sau şterpelit cu mâna goală, de la gura înfometaţilor şi bolnavilor şi haina lor din spinare.
Privită dintr-o parte, cam aşa este România de azi. Privită de la înălţimea puterii, poate se vede altfel. Şi cei de acolo chiar se pot mândri că au reuşit s-o aducă în această stare. Aplauze! Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii