Web Analytics

Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: „Pentru clienţii casnici se va acorda o compensare unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh în cazul energiei electrice”

de | 28.10.2021 13:37 | Actualitate, Economie, Politica si Administratie

Senatul României a aprobat o serie de modificări ale schemei de sprijin pentru plata energiei, destinate să ajute atât populația, cât și sectorul economic național în fața creșterii prețurilor la energie, care afectează întreaga Europă. Măsurile de sprijin au fost votate și de senatorii PNL și se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Dănuț Bica, senator PNL de Argeș, susține că ”peste 6 milioane de gospodării vor beneficia de aceste măsuri, adică peste 15 milioane de români. A fost modificată OUG 118/2021, fiind luate o serie de măsuri suplimentare ce vizează implementarea schemei de sprijin pentru consumatorii casnici și IMM-uri, prin care se vor acorda compensări la prețul energiei electrice și al gazelor naturale. A fost mărită limita de consum pentru care li se acordă compensare consumatorilor casnici și s-a introdus plafonarea prețurilor la distribuitorii de energie electrică și gaze naturale, pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, la maximum 1 leu/kWh preț final, pentru energia electrică, și 0,37 lei/kWh la gaze naturale. De asemenea, o altă măsură luată prevede supraimpozitarea producătorilor de energie electrică. Tot venitul rezultat din vânzarea curentului electric care depășește prețul de 450 lei/mWh va fi impozitat suplimentar cu 80.

Citește și Senatorul Dănuţ Bica se interesează despre susţinerea financiară a liceelor cu profil agricol prin intermediul PNRR

O altă măsură vizează comercianții de energie, care vor putea opera cu un profit de maximum 5%. Totodată, crește la maximum 33% din valoarea facturii compensarea acordată clienților casnici pentru gaze naturale și aceștia au posibilitatea de a cere amânarea plății facturilor pentru o perioadă de maximum 6 luni, fără a trebui să plătească penalități în această perioadă de amânare. Concret, pentru clienții casnici se va acorda o compensare unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale. Compensarea se va acorda direct în factura clientului, fără a mai fi necesare niciun fel de demersuri din partea acestuia, fără cereri, fără drumuri în plus, fără birocrație. Sumele compensate vor fi evidențiate clar, cu minus, în factura clientului casnic. Pentru a putea beneficia de această schemă de ajutor, clienții casnici trebuie să se încadreze în anumite limite de consum, adică maximum 1.500 kWh la energie electrică și echivalentul a 1.000 mc de gaze naturale, pentru întreaga perioadă, plus o abatere de maximum 10% din aceste cuantumuri.

Pentru IMM-uri se aplică exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficienţă și a accizei, precum și exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. De asemenea, se reduce TVA la doar 5% pentru baza de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienții de tip IMM. O foarte importantă modificare va include și PFA-urile și profesiile liberale în categoria IMM-urilor care primesc acest sprijin, mărindu-se plaja de adresabilitate pentru toți profesioniștii. În actuala criză a energiei care afectează toată Europa și care a început să se extindă și pe alte continente, măsurile pe care le-am negociat și le-am luat reprezintă un pachet de măsuri menite să sprijine atât populația, cât și IMM-urile să treacă peste această perioadă dificilă”.

Citește și Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: „Susţinerea firmelor româneşti reprezintă un obiectiv de interes naţional”

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii