Web Analytics
scris joi, 29.06.2023

Dan Gheorghe, preşedinte la ARO Muscelul Câmpulung: „Continuăm tradiţia fotbalului muscelean prin această promovare în Liga a III-a”

ARO Muscelul Câmpulung a reușit să promoveze în Liga a III-a și va evolua la acest nivel alături de celelalte două echipe argeșene, Unirea Bascov și CS Muscelul. După ce a obținut numele și culorile vechiului ARO, actuala grupare a reușit, iată, să revină în fotbalul național. Iată ce ne-a declarat în acest sens Dan Gheorghe, președinte ARO Muscelul Câmpulung: ”Pentru toată suflarea fotbalistică musceleană este încă o performanță notabilă această promovare în Liga a treia, pe lângă faptul că am redobândit vechiul nume al echipei, că am luat culorile, adică suntem continuatoare de drept a lui ARO Muscelul Câmpulung. Continuăm, astfel, tradiția fotbalului muscelean și vreau să le mulțumesc colaboratorilor mei, staff-ului, sponsorului, tuturor celor care au avut încredere în mine.

Dan Gheorghe, preşedinte la ARO Muscelul Câmpulung: „Continuăm tradiţia fotbalului muscelean prin această promovare în Liga a III-a”

Ne-am propus, în primul rând, menținerea în Liga a III-a și construirea unei echipe cât mai competitive, să ne înconjurăm de jucători pe care îi cunoaștem, care sunt într-adevăr cu gândul la performanță. Ne dorim să continuăm cu majoritatea jucătorilor care au dus munca în campionatul trecut.
Avem un grup extraordinar de jucători care au pus sufletul pentru această echipă. Vom participa în Liga a III-a alături de celelalte două echipe argeșene, Unirea Bascov și CS Muscelul. Unirea Bascov nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, acolo unde cea mai mare parte a jucătorilor vin din propria pepinieră, lucru pe care ni-l dorim și noi foarte mult, să întinerim echipa în următorii ani. Avem 300 de copii și juniori legitimați în structura noastră sportivă și este normal să promovăm jucătorii noștri din localitate. Este nevoie de jucători care să vină cu sufletul, să aibă determinare, atitudine, să aibă ceva în spate care să-i responsabilizeze mult mai bine”.

Citește și Andrei Costinel Tofan, căpitan la FC Argeş: „A fost un campionat greu, am suferit mult şi vreau să mă gândesc mai mult la mine”

Citește și Noni Cârciumărescu, antrenor la Juventus Bascov, după scandalul meciului cu ARO Câmpulung: „Probabil că o să încheiem înţelegerea între noi, pentru că nu se poate lucra aşa”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...