Web Analytics
scris joi, 24.01.2019

Curtea de Apel a decis: Transfăgărăşanul rămâne închis

Procesul prin care s-a cerut ca Drumul Naţional 7C Transfăgărăşan să rămână deschis mai tot timpul anului s-a încheiat rapid în primă instanţă şi fără să intervină vreo modificare a situaţiei. Declanşat în luna mai la Tribunalul Argeş şi mutat apoi la Curtea de Apel Piteşti, litigiul a fost finalizat pe 9 ianuarie 2019, atunci când acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Părţile pot face recurs.
În instanţă s-a cerut modificarea parţială a dispoziţiilor articolului 4.1. din Regulamentul de Funcţionare a DN 7C Transfăgărăşan, care prevede următoarele: „Din cauza pericolelor (…), pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 (Piscu Negru) – km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), se recomandă ca circulaţia să fie închisă în perioada 1.XI – 30.VI”. Ideea era de a se interzice circulaţia doar atunci când condiţiile meteo o impun, nu în perioadă clar determinată. Solicitarea a venit din partea mai multor comercianţi şi prestatori de servicii din zona DN 7C, aceştia fiind Valea cu Peşti SA, prin Dumitru Grecu, Posada Vidraru SRL, Întreprinderea Individuală Metehoiu Rodica, Întreprinderea Individuală Martin Eugen şi Bun Silva Star 88 SRL, care a renunţat la acţiune.
C.I.B.

Curtea de Apel a decis: Transfăgărăşanul rămâne închis

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...