Web Analytics

Cum vor putea intra românii în posesia voucherelor pentru plata facturilor la energie

de | 26.11.2022 21:59 | Actualitate, Home

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat, sâmbătă seară, că voucherele pentru consumul energetic ce vor fi acordate categoriilor cu venituri mici vor putea fi folosite începând din luna martie 2023, până în 31 decembrie 2023. Banii vor putea fi folosiţi pentru încălzire (butelii pentru încălzirea locuinelor, lemne, peleţi, păcură), dar şi pentru energia electrică, relatează News.ro.

Citește și: Un fost polițist a alimentat mașina cu benzină și a fugit fără să plătească

Marcel Boloş a explicat, sâmbătă, că mecanismul a fost gândit prin Poşta Română. ”Am gândit acest mecanism prin Poşta Română pentru că avem în vedere toate formele de consum energetic. Avem două tranşe de 700 de lei, de două ori pe an. Avem în vedere sezonul rece, respectiv sezonul care începe în octombrie – noiembrie şi continuă până în luna martie-aprilie. Prima tranşă în februarie, a doua în septembrie (…). Plăţile se pot face începând cu luna martie şi trebuie să ţinem cont că facturile vin şi cu două luni decalare, faţă de momentul la care am avut consumul. S-ar putea ca în martie să avem facturi de pe luna ianuarie. Prin Poşta Română mecanismul a fost gândit ca toate formele de consum energetic să fie acoperite. Forma acestui card de energie care nu are valoare nominală, decât dă dreptul beneficiarului să utilizeze sumele pe care noi le trimitem în mandat poştal. Poşta Română încarcă sumele în conturi de mandat poştal”, a declarat Boloş. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii.

Citește și: O nouă dramă pe şosele: accident mortal la Albeştii de Argeş!

Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură:  pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii