„Omul din acea Dacie care a avut numărul 1501 când a ieșit pe poarta doi a uzinei de la Colibași”. Acest titlu incitant stârnește deja interes legat de o nouă carte a scriitorului piteștean Gabriel Cazan, care recidivează pe tărâmul aparițiilor editoriale pline de suspans. Este o carte parțial de ficțiune, parțial de documentare autentică.
Autorul relevă o bucată de istorie argeșeană pe care mulți dintre contemporanii săi o știam, dar nu o oferiserăm posterității, spre aducere aminte. Demersul jurnalistic, am putea spune, al lui Gabriel Cazan, pleacă de la o imagine, ca un flash, a unei vechi Dacii, lăsate în paragină dar căreia i-a găsit utilitatea un om al străzii din zilele noastre. Și în jurul acestui pretext se țese o adevărată intrigă pentru că, înhămat la o adevărată anchetă, autorul pornește cu pixul, agenda și reportofonul, în căutarea martorilor zilelor „de aur” ale uzinei de la Colibași, atunci, când, aproape niciunul dintre fruntașii muncii socialiste nu pleca acasă cu mâna goală.
La adăpostul unor nume, desigur, imaginate, foști salariați povestesc despre metodele ingenioase prin care piese, mai mici sau mai mari, erau scoase din întreprindere, spre propășirea unora dintre ei. Se fura cu ambulanța uzinei, se fura cu pistonul pe post de gamelă de mâncare și în fel și fel de alte chipuri născocite de mintea românului. Se fura chiar cu… pisica. Da, da, pentru că, dacă ați auzit despre pisici dresate să fure de pe balcoanele românilor, de Crăciun, cârnații lăsați la vânt, ei bine, tot felinele, mai exact cele negre, erau învățate să o zbughească peste gard cu…segmenții de gât. Vă întrebați, „Cum?!”
Ei bine, animalul era introdus în sacoșă, dimineața, când stăpânul intra în tură, iar după ce era împodobit cu vreun astfel de colan în jurul gâtului, fugea de îi sfârâiau călcâiele, acasă pentru că știa drumul… Interesant, nu-i așa? Dar mai multe în viitorul volum al autorului.
Un baraj se sparge de la o fisura cat vaful unui ac. Un varf de ac aici, alt varf de ac acolo si uite asa se sparge barajul de incultura si molozul vulgaritatii care a inundat media romaneasca. Am citit o parte dintre cartile SF ale lui Gabi, cautati-le, merita sa le cititi, veti avea surprize placute, contin idei surprinzatoare, intrigi interesante dar si finaluri care te vor surpride. Finalurile sunt ca o draperie ce este data la o parte si dintr-o data vezi altceva, intelegi altfel cartea pe care o citesti.
Revin, el este fisura cat un varf de ac, de care am pomenit, incepe, in sfarsit, ruperea barjului.
Si nu uitati la baza a fost inginer, bancul cu privirea si greutatea in exprimare a inginerilor nu i se potriveste absolut deloc si pe langa el mai sunt destui.
Cititii cartile, merita.
Un baraj se sparge de la o fisura cat vaful unui ac. Un varf de ac aici, alt varf de ac acolo si uite asa se sparge barajul de incultura si molozul vulgaritatii care a inundat media romaneasca. Am citit o parte dintre cartile SF ale lui Gabi, cautati-le, merita sa le cititi, veti avea surprize placute, contin idei surprinzatoare, intrigi interesante dar si finaluri care te vor surpride. Finalurile sunt ca o draperie ce este data la o parte si dintr-o data vezi altceva, intelegi altfel cartea pe care o citesti.
Revin, el este fisura cat un varf de ac, de care am pomenit, incepe, in sfarsit, ruperea barjului.
Si nu uitati la baza a fost inginer, bancul cu privirea si greutatea in exprimare a inginerilor nu i se potriveste absolut deloc si pe langa el mai sunt destui.
Cititii cartile, merita.