Începerea unui an școlar poate fi un eveniment destul de copleșitor pentru elevi. Odată cu reînceperea școlii, revin responsabilitățile și provocările, iar în contextul actual al pandemiei, anxietatea resimțită este mult mai ridicată.
Cum ne pregătim pentru întoarcerea la școală?
Primul pas important este constituit de rutină, care, după încheierea vacanței, suferă schimbări. Pentru a face tranziția mai ușoară și pentru a evita stresul suplimentar, este bine ca elevii să se angajeze în schimbare înaintea începerii școlii, și anume să își regleze somnul, să se trezească mai devreme și să servească micul dejun. Există numeroase corelații pozitive între acest obicei și performanța mai bună în activitățile academice (Adolphus Katie, 2013). Rutina și organizarea le va permite elevilor să îndeplinească sarcinile de zi cu zi cu ușurință, fie că sunt academice, sociale sau personale. Aceasta influențează copiii în mod pozitiv și ei devin mai puțin anxioși atunci când știu ce urmează să se întâmple.
Citește și Cum identificăm dacă am crescut într-o familie disfuncţională
Elevii se pot simți triști și supărați că nu își vor putea continua activitățile din vacanță și ar fi bine să le explicăm, pe un ton calm, cum ar putea fi continuate acele activități în timpul școlii.
Copiii noștri se mai pot simți anxioși vizavi de întoarcerea la școală în context pandemic, fiindu-le teamă de siguranța proprie și a celor din jur, dar și de schimbările ce le pot da peste cap din nou ritmul de desfășurare (schimbarea de la mediul fizic la online și viceversa). În această situație este indicat să discutăm eventualele schimbări, punând accentul pe ceea ce stă în puterea lor.
Indentificarea emoțiilor și verbalizarea lor este un lucru esențial pentru starea de bine a oricui și ar fi bine de practicat și în acest caz. Numind emoțiile prin care trecem, putem să controlăm acea emoție și să o gestionăm într-un mod adecvat.
Este important să fim alături de copiii noștri, participând activ în viața lor, conferindu-le siguranță și încredere, iar atunci când grijile și anxietatea încep să interfereze negativ cu sănătatea și performanța academică a copiilor, este indicat să îi liniștim și să îi încurajăm.
Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog Clinica Senex,
www.clinicasenex.ro
0 Comentarii