Web Analytics

articol scris joi, 28 februarie 2013

Cum au fost prinşi hoţii care i-au spart vila patronului de la Comesad

# Lotrii care i-au furat Mercedesul lui Sorin Dumitru (foto) sunt din Băbeni, județul Vâlcea, și fac parte dintr-o grupare specializată pe furtul de autoturisme de lux  # Rețeaua infracțională se ocupa cu clonarea mașinilor # Hoții au fost prinși grație celui de-al doilea telefon deținut de Sorin Dumitru și pe care acesta l-a uitat în mașină. În noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie a.c,  poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din I.P.J. Argeş, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale I.G.P.R., cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi poliţiştii de la I.P.J. Mehedinţi, au surprins în flagrant două persoane suspectate de furt calificat.  În continuarea cercetărilor, poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Argeş şi Dâmboviţa au efectuat 5 percheziţii la domiciliile celor doi suspecţi şi a altor 3 membri ai grupării, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea. Au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din comiterea de furturi. În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii în cauză, a reieşit că, în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013, membrii grupării infracţionale au comis mai multe furturi din locuinţe şi de autoturisme pe raza judeţelor Vâlcea, Sibiu, Argeş şi Dâmboviţa. Dacă vă reamintiți, Jurnalul de Argeș atrăgea atenția încă din luna noiembrie a anului trecut că, prin împrejurimile Piteștiului, bântuie o bandă de hoți specializați pe furturile din locuințe, și nu orice fel de locuințe. Aceștia dădeau lovituri în zonele rezidențiale, acolo unde sunt vile cu mașini luxoase în fața porții, iar atacurile par a fi date conform unor planuri bine stabilite și în baza unor informații la pont despre proprietari și momentul oportun de acțiune. De altfel, victime ale lotrilor au căzut, în acest interval de timp, mai mulți oameni de afaceri din județul Argeș.

Sorin Dumitru și fiica, urmăriți după ce au parcat Mercedesul la Mc Donald’s Gară din Pitești

De Bobotează a fost lovit și Sorin, unul din cei doi frați Dumitru care conduc prospera firmă COMESAD Ro și care au fost clasificați anul trecut, în topul întocmit de revista Forbes, ca fiind cei mai bogați oameni din județul Argeș, cu o avere de circa 65 milioane euro. Din informațiile noastre, Sorin Dumitru și fiica sa au fost reperați de către lotrii din Băbeni la restaurantul Mc Donald’s Gară din Pitești. Tatăl și fiica veniseră să mănânce o înghețată și membrii grupării, aflați în local, i-au văzut coborând din Mercedesul S540 care le-a atras imediat atenția. Cel mai probabil cei doi au fost urmăriți spre a li se localiza domiciliul, iar după miezul nopții hoții au acționat. Au pătruns în vila din cartierul Smeura, unde locuiește familia Dumitru, și au găsit două rânduri de chei pentru cele două Mercedesuri ale familiei. Au săltat 150 milioane lei vechi, bani găsiți în casă, și mai multe haine. Deși au furat cheile a două mașini, hoții au dispărut doar cu unul dintre cele două Mercedes S540, cel parcat în fața vilei. La al doilea au renunțat pentru că era parcat în garaj și era mai dificil de scos, fără a-i trezi pe proprietari. A doua zi, când a realizat că-i lipsește mașina, Sorin Dumitru a reclamat imediat furtul la Poliția Municipiului Pitești. Întrebat de noi dacă are încredere că își va mai recupera vreodată prejudiciul, acesta ne-a declarat atunci, la doar trei zile de la producerea evenimentului: „Eu contez pe poliție, că mi-l voi recupera, că doar de aia plătim atâtea taxe și impozite!”. La nici o lună de la incident, omul de afaceri piteștean se declară mulțumit de munca polițiștilor argeșeni. „Au fost super profesioniști și s-au mișcat foarte repede. Am rămas surprins într-un mod plăcut de modul în care au acționat”. Deși le cunoaște doar prenumele, recunoștința patronului de la Comesad se îndreaptă către Mădălin și Eugen, doi polițiști de la judiciar din cadrul IPJ Argeș.  Lui Sorin Dumitru i s-au mai găsit, în afară de telefonul mobil, și hainele furate, e vorba de câteva geci de ski. Patronul de la Comesad s-a declarat optimist că, dacă aceasta se mai află în țară, în scurt timp i se va găsi și mașina.

Filaj, urmărire și împușcături în noapte, la Turnu Severin

Înainte de a ajunge la Pitești, hoții mai dăduseră o lovitură la Sibiu, de unde au furat două mașini de lux, dar și la Vâlcea și Târgoviște. Abia apoi s-au îndreptat către orașul nostru. Se știe că gruparea acționa în general la pont, fiind vorba despre o rețea infracțională organizată, dar lovea și aleatoriu, dacă în drumurile ei prin țară observa vreo mașină mai răsărită și cu valoare foarte mare. Ținta grupării o reprezentau limuzinele de lux pe care ulterior le clonau, având informații prealabile despre mașini de același tip avariate în urma unor accidente rutiere și pe care le schimbau cu cele furate. Membrii grupării aveau comenzi pentru anumite tipuri de mașini, mutându-se dintr-un oraș în altul. Cum au fost descoperiți? Simplu. În mașina furată de la Sorin Dumitru hoții au găsit un al doilea telefon pe care omul de afaceri îl folosea. N-au rezistat tentației și, deși i-au schimbat cartela, la o săptămână de zile de la furt, au început să-l folosească. Au fost localizați după semnal și apoi filați. Mai mult, un alt membru al grupării, în timpul unei alte lovituri date în județul Dâmbovița, a găsit de asemenea un celular pe care l-a păstrat și a vorbit de pe el. În felul acesta, după semnalele GPS, doi dintre membrii grupării au fost monitorizați până ce s-au întâlnit ca să planifice următoarea lovitură. În noaptea cu pricina, adică 31 ianuarie spre 1 februarie, a fost organizat flagrantul. Indivizii aveau de dat o lovitură la Timișoara, însă pe drum au făcut o escală la Drobeta Turnu Severin, după ce au văzut în curtea unei vile o mașină de lux pe care și-au propus să o fure. Neștiind că erau filați de câteva zile de polițiști, hoții au pătruns, cam în jurul orei 4.00 dimineața, în respectiva reședință de unde au furat bunuri, sume de bani şi autoturismul de lux pe care îl văzuseră. Apoi, poliţiştii au trecut la urmărirea celor doi suspecţi în trafic. Pentru prinderea unuia dintre ei, oamenii legii au folosit armamentul din dotare, executând 6 focuri de armă, 5 în plan vertical şi unul înspre autoturismul condus de P.M., de 20 de ani. Pe drumul E70, între localităţile Drobeta Turnu Severin – Orşova, poliţiştii au reuşit imobilizarea şi reţinerea acestuia. Cel de-al doilea suspect, R.C., de 24 ani, care a abandonat autoturismul sustras pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, a fost identificat şi reţinut la intrarea în municipiul Târgu Jiu. Cercetările în cauză continuă, pentru depistarea tuturor membrilor rețelei, încă trei la număr, și pentru stabilirea întregii activități infracționale. Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Argeș. 385 căsătorii și 65 divorțuri, în luna august 2026

Potrivit celor mai recente date primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în luna august a acestui an, la […] Citește!

335 nou-născuți în Argeș, în august 2026. Sporul natural – negativ!

În luna august 2026 – lună de la care ne-au fost remise cele mai recente date statistice - fenomenele demografice […] Citește!

România, obligată să învingă Polonia pentru a spera la evitarea retrogradării în Liga Națiunilor

Naționala României joacă sâmbătă seara un meci decisiv împotriva Poloniei, în penultima etapă a grupei B4 din Liga Națiunilor. „Tricolorii”, […] Citește!

Judecătorul Ion Fundătureanu contestă sancțiunea primită de la CSM: „Un judecător are mai puține drepturi decât un inculpat”

Judecătorul Ion Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești, a primit motivarea deciziei prin care Secția pentru judecători a Consiliului […] Citește!

Haos pe aeroporturile din SUA: mii de zboruri anulate după o defecțiune majoră. Eurocontrol suspendă cursele către America

O defecțiune majoră a sistemului de comunicații utilizat de controlorii de trafic aerian din Statele Unite a provocat perturbări masive […] Citește!

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete