CS Mioveni joacă acasă, azi, cu CFR Cluj, în etapa 18 din Liga 1, de la ora 18:00. Meciul este televizat de PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1. CS Mioveni nu a câștigat niciun meci pe teren propriu în acest sezon. Argeșenii au 4 egaluri și 4 înfrângeri, golaveraj 4:10.
Citește și: Alexandru Cazacu, de la CS Mioveni, a câștigat Cupa României la tenis de masă
„Mioveniul a tot pierdut greu, la un gol diferență, și la noi acasă au jucat bine, în Cupă au câștigat, mă aștept la un meci foarte, foarte greu. Numai victoria ne-ar liniști. Le voi da liber jucătorilor în funcție de rezultat și de atitudine”, a declarat Dan Petrescu.
Citește și: Record vechi de 21 de ani, doborât la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt
Dan Petrescu nu va avea la dispoziție mai mulți jucători pentru duelul contra argeșenilor, printre care veteranii Ciprian Deac și Mario Camora. Primul este suspendat, al doilea indisponibil, operat de curând de apendicită. Pe lângă aceștia, CFR va trebui să se descurce și fără „închizătorul” Karlo Muhar, care se confruntă cu o accidentare de ultimă oră, și Sergiu Buș, care a acuzat dureri după meciul de Cupă cu Dumbrăvița.
0 Comentarii