Părinții sunt obligați, în solidar, să acorde întreținere minorului, proporțional cu mijloacele pe care le au și cu nevoile copilului, iar cel cu care nu domiciliază trebuie să asigure jumătate din prestații.
Pentru a determina proporția din venitul părintelui obligat la întreținere, în orice situație, se pleacă de la stabilirea nevoii minorului, pe cât posibil cuantificând- o în bani, chiar dacă, în tot sau în parte, prestațiile sunt în natură, cu stabilirea unui minim pentru hrană, îmbrăcăminte, timp liber sau educație.
Dacă minorul locuiește la un părinte, folosința locuinței, ar trebui să fie evaluată în bani și stabilită ca fiind contribuție prestată de acel părinte, la fel, pentru contribuția mamei care ține de nevoile de hrană (preparare, achiziție etc.), toaletă ale minorului, sau a tatălui în pregătirea școlară ș.a., se va stabili un echivalent valoric.
După ce se stabilește nevoia minorului, se fixează cealaltă limită, legată de veniturile nete ale părinților (obișnuite și periodice nu sporadice), dar pot apărea numeroase probleme, legate de încasări nedeclarate, imobilele sau alte bunuri neexploatate, refuzul celui obligat la întreținere în a desfășura o activitate producătoare de venit ș.a.
În ipoteza în care se stabilește nevoia minorului într-un cuantum valoric determinat și unul dintre părinții obligați în solidar nu poate satisface partea sa, iar celălalt părinte insistă pentru satisfacerea acestei nevoi ridicate a minorului, atunci părintele care o arată ca fiind necesară va suporta întreaga diferență, în completarea celui cu venit mai mic.
Când venitul părintelui obligat la întreținere este mic, este posibilă și necesară, în stabilirea proporționalității, limita plafonului maxim (1/4 pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii , ½ pentru 3 sau mai mulți copii) din venitul net. În orice situație, se va suporta de către un părinte, numai jumătate din nevoia copilului, cealaltă jumătate revenind celuilalt părinte.
Atunci când minorul petrece o perioadă semnificativă de timp în compania părintelui nerezident, iar acesta a optat (sau a fost obligat de instanța de judecată) la plata în bani a pensiei de întreținere, se compensează datoria acestuia către părintele rezident pentru o perioadă de timp egală cu dublul perioadei în care minorul locuiește la părintele nerezident.
Sau, dacă în vacanța de vară, minorul locuiește efectiv 4 saptămâni cu părintele nerezident, acesta ar trebui sa fie scutit de instanța de judecată de la plata pensiei către părintele rezident pentru următoarele 4 săptămâni.
Decăderea din drepturile părintești a unui părinte nu înlatură obligația de prestare a întreținerii către copilul minor sau, dacă se află în continuarea studiilor, până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
Dacă veniturile nete ale părinților sunt insuficiente pentru a satisface nevoile copilului, pe calea acțiunii în justiție, pot fi obligați la plata pensiei de întreținere, în completare, bunicii minorului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecţia de drept. Răspunderea patrimonială a angajatorului