Web Analytics

articol scris joi, 19 decembrie 2024

Cristian Gentea: „Infrastructura rutieră devine realitate odată cu aderarea la spaţiul comun european!”

Săptămâna trecută s-a deschis traficul pe tronsonul în lungime de 16 kilometri dintre Bascov și Băiculești de pe viitoare autostradă Pitești – Sibiu. Porțiunea de drum a fost dată în folosință cu opt luni mai devreme decât era stabilit prin contract.

Primarul Piteștiului a vorbit despre cele două vești excepționale primite săptămâna trecută: intrarea pe deplin în Schengen a României de la 1 ianuarie 2025 și deschiderea circulației pe acest tronson.
„Sorin Grindeanu, cel mai bun ministru al Transporturilor pe care l-am avut în 34 de ani, a fost prezent în șantier alături de reprezentanții CNAIR. Tronsonul 5, cu o lungime de 30,35 kilometri, va fi finalizat în întregime în primăvara lui 2025. Cele două evenimente ne certifică încheierea unui proces lung și anevoios pentru România, infrastructura rutieră devine realitate odată cu aderarea la spațiul comun european!”, a declarat Cristian Gentea.

„Felicit constructorul care a făcut treabă extraordinară aici, în Argeș. A fost un efort uriaș. Mulțumesc autorităților din Argeș pentru sprijinul pe care ni l-au acordat pentru realizarea acestui proiect. Urmează să înceapă și lucrările la tronsonul 3, Tigveni – Cornetu. Lucrările continuă pentru finalizarea celor 14,65 km rămași, dintre Băiculești și Curtea de Argeș, care vor fi deschiși anul viitor. Este un ritm foarte bun al construcției de autostrăzi, care sper să fie menținut în continuare. Săptămâna viitoare mai dăm în circulație un tronson de 35 km din A7 între Buzău și Focșani, plus două loturi de 50 km între Ploiești și Buzău”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu. Ministrul a mai anunțat că, în primele luni ale anului viitor, va fi finalizată și descărcarea de la Albota către Autostrada A1 Pitești-București, de pe Drumul Expres Pitești-Craiova.
La eveniment au mai fost prezenți ministrul Simona Bucura Oprescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, directorul general CNAIR, Cristian Pistol, și ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni.
M.S.

Citește și CJ Argeș modernizează 9 drumuri județene prin programul „Anghel Saligny”

Citește și Aproximativ 2,5 km de drumuri reabilitate în acest an la Dârmănești

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Întreruperi de curent la Pitești. Program pe zone ale orașului

Distribuție Oltenia anunță când și în ce zone din Pitești va fi întreruptă în perioada următoare alimentarea cu energie electrică […] Citește!

SEdC Mioveni: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni urează celor care poartă sfintele nume de Mihail și Gavriil, de ziua lor onomastică, un […] Citește!

Turist căzut de pe o creastă înghețată în Munții Retezat. Salvamontiștii îl caută cu drone și câini special antrenați

O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, în Masivul Retezat, după ce […] Citește!

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Premieră medicală în România: un băiețel de 2 ani și jumătate a primit un rinichi prin transplant

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani și jumătate a devenit cel mai tânăr pacient din România care a […] Citește!

Consiliul Concurenței verifică scorul FICO folosit de bănci pentru acordarea creditelor

Consiliul Concurenței a început o nouă investigație care vizează băncile din România, de această dată fiind analizat modul în care […] Citește!

Astăzi la Urluiești are loc „Hramul satului la lăsata secului”

Astăzi, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în parohia Urluiești din comuna Cepari are loc manifestarea " Hramul Satului […] Citește!

Argeș. 163.051 salariați la finele lui august 2026. Câți bani au luat

La sfârșitul lunii august a acestui an, în Argeş activau 163.051 salariați, în scădere cu 296 persoane (-0,18%) față de efectivul salariaților […] Citește!

Mesajul Inspectorului Școlar General al Argeșului de Sfinții Mihail și Gavriil

Cu prilejul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Inspectorul Școlar General al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, adresează cele mai sincere urări […] Citește!

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica duminică, 8 noiembrie 2026, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit […] Citește!

Sindicatul Dacia: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducerea Sindicatului Autoturisme Dacia urează multă sănătate, fericire și împliniri tuturor salariaților și […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete