Inter a început pregătirile pentru sezonul ce urmează să înceapă, iar Cristi Chivu pare hotărât să facă o revoluție la vicecampioana Italiei.
Instalat pe banca tehnică a lui Inter după plecarea lui Simone Inzaghi în zona Golfului, Cristi Chivu își dorește, conform gsp.ro, să facă o mică revoluție în ceea ce privește strategia, după ce a văzut potențialul echipei la Campionatul Mondial al cluburilor.
Tehnicianul român a sunat reunirea în acest weekend și, după câteva antrenamente conduse la baza de pregătire de la Appiano Gentile, a susținut o conferință de presă în care a fost întrebat dacă va merge pe sistemul 3-5-2 cu care Inter a avut rezultate excelente în ultimii ani.
”Sunt doar numere, așa vor rămâne. Principiile sunt cele care contează. Intenția noastră este să fim agresivi, verticali, să menținem echilibrul și să obținem rezultate. Aceasta este o echipă care vrea să fie puțin mai imprevizibilă.
Mai este mult de lucru, dar bazele sunt acolo: această echipă știe cum să facă anumite lucruri, știe cum să citească momentele și să se adapteze la un meci.
Vom încerca să antrenăm mai multe formule pentru a le schimba de la meci la meci, dar și în timpul partidelor”, a declarat Chivu, conform tuttomercatoweb.com.
0 Comentarii