Cetățenii români se numără printre europenii cei mai nemulţumiţi de vieţile lor, chiar și în comparaţie cu populaţia din alte state din Europa de Est, conform datelor furnizate de Eurobarometrul 101 din 2024, incluse într-un infografic al Monitorului Social, proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert România.
Citește și: Argeș. Cercetări finalizate în dosarul arestaților pentru tâlhărie și lipsire de libertate
Potrivit datelor Eurobarometrului 101 din 2024, românii sunt cei mai nemulțumiți de viețile lor, comparativ cu alte state din Europa.
„Doar 62% dintre români se declarau în 2024 pe deplin mulţumiţi de vieţile lor, în timp ce 38% s-au declarat total nemulţumiţi, cea mai înaltă rată din statele UE.
Spre comparaţie, 90% sau mai mulţi dintre cetăţenii unor state ca Germania, Spania, Slovenia sau Suedia raportează că sunt pe deplin mulţumiţi de vieţile lor, în timp ce la vecinii noştri din Bulgaria proporţia celor mulţumiţi cu viaţa este mai mică (66% din populaţie)” se arată în comunicat.
Nemulţumirea cetăţenilor români faţă de vieţile lor este însoţită de un nivel ridicat de pesimism cu privire la viitor, potrivit datelor Eurobarometrului 101. Aproximativ o treime dintre români (31%) consideră că viața lor se va înrăutăţi în anul 2025, procent semnificativ mai mare decât în oricare alt stat membru al Uniunii Europene inclus în sondaj.
În comparaţie, mai puţin de 20% dintre cetăţenii din Bulgaria, Spania sau Slovenia consideră că situația lor se va înrăutăţi în 2025, iar în Suedia doar 5% dintre cetăţeni împărtăşesc această opinie.
Deși Germania a avut mai multe trimestre de scădere economică în 2023 şi 2024, rata de pesimism cu privire la propria viaţă în 2025 se situează la 23% în rândul cetăţenilor săi, un procent mai scăzut cu cel din România. În plus, nivelul de neîncredere al românilor în propriul viitor a înregistrat o creștere îngrijorătoare, de la 24% în 2023 la 31% în 2024.
0 Comentarii