Web Analytics

articol scris miercuri, 07 octombrie 2026

Credinţă şi nădejde la Piteşti. Foarte multe persoane cu dizabilităţi s-au închinat la Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși au venit luni, 5 octombrie, încă de la primele ore ale dimineții, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Pitești, pentru a se închina la Brâul Maicii Domnului, adus pentru prima dată în județul Argeș. Brâul a fost adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia și a fost găzduit la Biserica „Sfântul Pantelimon”, aflată în curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești, în zilele de 5 și 6 octombrie. Racla sfântă a fost însoțită de părintele Cristian și măicuțele Andreea și Antonia de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.

Biserica din curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești a devenit astfel un loc în care oameni aflați în suferință, pacienți, aparținători, cadre medicale și credincioși din județ și din alte localități s-au întâlnit în rugăciune și speranță. Pentru persoanele cu dizabilități care au ajuns la biserică, drumul până la racla în care s-a aflat Brâul Maicii Domnului a fost un moment trăit cu emoție. Unele au venit în scaun rulant, altele însoțite de membri ai familiei sau de persoane apropiate. În fața sfântului odor, fiecare și-a purtat propria poveste, propriile încercări și propriile speranțe. Prezența numeroasă a persoanelor cu dizabilități a dat o notă aparte pelerinajului. Brâul Maicii Domnului este cinstit în tradiția Bisericii Ortodoxe pentru legătura sa cu Maica Domnului, iar credincioșii îi atribuie o deosebită putere de mijlocire. Atmosfera de la Biserica „Sfântul Pantelimon” a fost una de pelerinaj, dar și de solidaritate. Oameni care, în viața de zi cu zi, se confruntă cu probleme medicale, cu mobilitate redusă sau cu alte forme de dizabilitate au fost sprijiniți de familie și de cei din jur pentru a ajunge la racla sfântă. Pentru unii dintre cei prezenți, accesul la un asemenea moment de rugăciune a fost mai ușor tocmai datorită locului în care a fost organizată cinstirea Brâului, dar și de organizarea bună și de prezența jandarmilor care i-au îndrumat pe pelerini.

Câteva gânduri de la pelerini

M.N: „ Am venit aici pentru a mă ruga împreună cu sora mea, care are Alzhaimer, în speranța vindecării”
A.N: ”Pentru sănătate în familie, pentru pace, m-am rugat”
P.T: „Pentru a avea parte de ocrotirea Maicii Domnului și pentru că nu aveam posibilitatea să merg în Grecia, la Sfântul munte Athos, să mă pot ruga acolo, le mulțumim, preoților care au făcut posibil acest lucru”
S.L: „Am auzit de minunile făcute de Brâul Maicii Domnului și despre puterea sa. Am venit să mă rog pentru a fi binecuvântată cu un copil”
Acestea sunt doar câteva dintre declarațiile pelerinilor veniți să se roage la racla cu sfântul odor de la Mănăstirea Kato Xenia.

Parohul Ciprian Vuțan: „Mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului!”

Iar părintele Ciprian Vuțan, preotul paroh al Mănăstirii SF. Pantelimon a declarat: „Mare bucurie este pentru Arhiepiscopia noastră, a argeșenilor și muscelenilor mai ales, pentru parohia Sântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon din Pitești pentru că astăzi a poposit pentru prima dată prea cinstitul Brâu al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu în biserica noastră și în Eparhia noastră. Mulțumim bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru binecuvântare și Înalt Prea Sfințitului Calinic pentru grija pe care a avut-o pentru ca acest eveniment să aibă loc. Este o mare bucurie și un vis împlinit pentru noi, slujitorii acestui sfânt altar pentru că misiunea noastră se desfășoară împreună într-o lucrare cu cadrele medicale care trudesc pentru dăruirea sănătății bolnavilor care pășesc în Spitalul Județean de Urgență Pitești.”
„Este un moment care ne bucură și ne emoționează. Brâul Maicii Domnului a ajuns, pentru prima dată în județul Argeș, la Biserica «Sfântul Pantelimon», chiar în curtea spitalului, și va rămâne aici și mâine. Pentru pacienții noștri, pentru familiile lor, pentru colegii mei, dar și pentru toți cei care vor veni să se roage, sunt două zile cu o însemnătate aparte”,
a precizat și Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ghid pas cu pas pentru depunerea și retragerea fondurilor de pe o platformă iGaming

Distracția asociată jocurilor de noroc pe internet implică unele costuri asumate din start de utilizatorii acestor platforme. Procedura este firească […] Citește!

Transportatorii cer suspendarea sancţiunilor TollRo până la 1 aprilie

Transportatorii solicită suspendarea sancţiunilor până când sistemul TollRo este matur şi funcţional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri […] Citește!

Se elimină taxa de pe Podul Prieteniei: Bulgaria intenționează să adopte o măsură similară cu România

Consilierii municipali din Grupul „Inițiativa Ruse” insistă asupra unei eliminări pe reciprocitate a taxei de trecere pentru autoturisme pe Podul […] Citește!

Reguli noi pentru scutere: vor putea circula pe benzile de autobuz și vor putea trece printre mașinile oprite la semafor

Motocicliștii și conducătorii de mopede vor putea folosi benzile rezervate transportului public și vor putea înainta printre mașinile oprite la […] Citește!

Nicușor Dan anunță mai multe burse pentru liceenii români în SUA: Până la 70 de elevi vor putea studia în școli americane

Președintele României, Nicușor Dan, anunță extinderea programelor de schimb educațional dintre România și Statele Unite ale Americii. Până la 70 […] Citește!

Pitești. Iubește și fă ce vrei (AI sau nu AI), la Teatrul „Alexandru Davila”

Vineri, 9 octombrie 2026, are loc de la ora 19:00, avanpremiera piesei de teatru „Iubește și fă ce vrei (AI […] Citește!

uniunea-europeana

Uniunea Europeană sancţionează aproape 1.600 de persoane şi entităţi legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Uniunea Europeană a decis noi sancţiuni care vizează dintr-o singură dată aproape 1.600 de entităţi şi indivizi având legătură cu […] Citește!

10.000 de pelerini s-au închinat Brâului Maicii Domnului, în Pitești. Preotul Ciprian Vuțan aduce mulțumiri

Brâul Maicii Domnului s-a aflat, luni și marți, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești. 10.000 […] Citește!

Curtea de Conturi a constatat salarii nelegale la Centrul Universitar Piteşti. Banii – înapoi până în noiembrie

Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Argeș, a efectuat o misiune de audit de conformitate ad-hoc privind […] Citește!

Credinţă şi nădejde la Piteşti. Foarte multe persoane cu dizabilităţi s-au închinat la Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși au venit luni, 5 octombrie, încă de la primele ore ale dimineții, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic […] Citește!

Vernisaj de artă plastică la Centrul Cultural Piteşti

Joi, 8 octombrie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, va […] Citește!

Mihai Coteţ, invitat la Camera de Comerţ şi Industrie România–Marea Britanie: „Ne dorim ca rezultatele parteneriatelor dintre Bucureşti şi Londra să se vadă concret la Piteşti”

Vicepreședintele Senatului României și senator PNL de Argeș, Mihai Coteț, a fost invitat la Camera de Comerț și Industrie România–Marea […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete