Web Analytics

Covid PRO România la Câmpulung

de | 24.09.2020 13:14 | Culise

De două ori a fost schimbat reprezentantul PRO România în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 2 Câmpulung și de fiecare dată de vină a fost Covidul! Primul la joc a fost Buzatu Nicolae, o adevărată sperietoare a celorlalți membri ai BEC, în condițiile în care omul s-a testat și, până să afle rezultatul, s-a implicat în activitatea spre care l-a împins partidul și de pe urma căreia se câștigă ceva bănuți. A doua a intrat în horă Marcu Simona Maria, cea pusă să dea cu subsemnatul că nu are treabă cu noul coronavirus. Numai că și a doua oară a fost cu ghinion, așa că PRO România a aruncat în BEC un al treilea om, pe Iliuță Dănuț, cel care, până la proba contrarie, este sănătos, un tip negativ. Iar față de alte alegeri locale, sediul BEC-ului câmpulungean a fost mutat, ajungând acum la Starea Civilă.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii