Cotațiile petrolului, la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani

de | 15.06.2021 10:36 | Actualitate, Economie

Preţurile petrolului au urcat luni şi au atins cele mai ridicate niveluri din mai mult de doi ani, susţinute de redresarea economică şi de perspectiva de creştere a cererii, în contextul intensificării campaniilor de vaccinare în lume, transmite Reuters.

Prețul barilului Brent a urcat până la 73,64 dolari pe baril, notează Reuters. Preţul petrolului West Texas Intermediate, de referinţă pe piaţa americană, a avansat până la 71,78 dolari pe baril. Transporturile îşi revin la nivelurile anterioare pandemiei în America de Nord şi majoritatea țărilor Europei. Numărul curselor aeriene este în creştere, odată cu relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, determinând creşteri ale cotaţiilor petrolului în ultimele trei săptămâni.

 

 

 

CITEȘTE ȘI: Muzeul Județean Argeș deține în patrimoniu bastonul marelui poet Mihai Eminescu

 

 

 

 

Optimismul investitorilor a fost alimentat şi de summitul G7, unde cele mai bogate ţări ale lumii au încercat să dea o imagine de cooperare pe temele majore, cum ar fi redresarea din pandemie şi donarea a 1 miliard de doze de vaccinuri pentru ţările sărace.

Avansul cotațiilor internaționale este invocat de companiile petroliere din România pentru scumpirile la pompă din ultima perioadă.

Distribuie!

Articol scris de Antoniu Neguț

Editor și autor de content media, cu 9 ani de experiență în presa scrisă și online, autor a peste 10.000 de titluri publicate, specialist marketing, PR și social media. Absolvent licențiat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii