Elevul muscelean Costin Oncescu a reuşit să obţină medalia de aur la Balcaniada de Informatică, după ce anul trecut câştigase doar argintul. Datorită rezultatului lui Costin (a avut punctaj maxim), echipa României s-a clasat pe primul loc la competiţia desfăşurată în Cipru.
Costin Oncescu s-a aflat la a doua participare, ca senior, la Balcaniadă, după ce anul trecut a primit medalie de argint. La această competiţie, ca junior, el a câştigat de două ori aurul şi o dată argintul.
Elev la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung, Costin Oncescu va începe în toamnă cursurile clasei a XI-a. Până atunci, el va mai participa la două competiţii de anvergură în domeniul Informaticii, inclusiv la Olimpiada Internaţională, iar în luna noiembrie va fi prezent la Turneul de la Shumen, în Bulgaria.
C.I.B.
0 Comentarii