Web Analytics

articol scris joi, 14 august 2025

Costin Ghiţă, preşedinte la FC Muscelul Câmpulung: „Şi anul acesta avem ca obiectiv intrarea în grupele Cupei României”

Cum comentați debutul în Liga a doua, iată două înfrângeri, cu Concordia Chiajna și CS Dinamo București?

- Un debut dezamăgitor, sub așteptările noastre.

Cum a fost cu Concordia Chiajna?

- Dacă ne uităm la rezultat, pare că a fost un meci controlat total de cei de la Chiajna, însă cursul jocului nu a fost așa. Am avut două ocazii mari de gol, atât la 0-0, cât și la 1-0 pentru Chiajna, două ocazii singuri cu portarul. După aceea, primul gol al celor de la Chiajna, apoi un autogol, de fapt venit în urma unei greșeli în partea defensivei noastre… Două rezultate care sunt sub așteptări. Echipa a prestat un joc bun, dar știți cum este, probabil avem nevoie și de șansă.

Cu Dinamo au fost două goluri marcate…

- Cu Dinamo au fost două goluri marcate, dar până în minutul 20 am avut două bare, două ocazii singuri cu portarul, iar Dinamo la prima ocazie ne-a marcat gol.

Cum comentați rezultatul din Cupă? Victorie cu 3-0…

- O victorie chinuită. Știți foarte bine că la aceste jocuri din Cupă echipele de Liga 3-a sau chiar de Liga 4-a, când au un adversar mai bine cotat, se ambiționează, terenurile nu sunt cele mai bune… Dar a fost o victorie care putea fi și mai bună. Am ratat două penalty-uri, se întâmplă… Ca și anul trecut, și anul acesta avem ca obiectiv intrarea în grupele Cupei României.

„Noi jucăm fiecare minut și să scoatem maximum din nimic”

Urmează meciul cu ARO Câmpulung din Cupa României…

- Da, primul derby muscelean care se joacă după mult timp. Ei au fost în Liga a 4-a și au promovat. În rest, ne-am mai întâlnit doar în meciuri amicale. Cred că o să fie un meci al orgoliilor, dar noi avem prima șansă

Urmează și meciul cu Reșița din campionat…

- Da, un meci foarte greu, cu o echipă de play-off, cu un buget foarte mare față de bugetul nostru. Dar noi jucăm fiecare minut și să scoatem maximum din nimic.

Jucători vor mai pleca, vor mai veni?

- Nu mai pleacă nimeni. Suntem în tratative cu atacanți și cu o bandă. Deci, ar mai fi câteva transferuri de făcut, dar așteptăm… Să vedem ce se concretizează.

Citește și FC Argeș se pregătește de meciul cu Oțelul Galați

Citește și Un fotbalist cu dublă cetățenie a semnat cu Muscelul Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SĂNĂTATEA ÎNCEPE CU TINE

O campanie pentru o viaţă mai echilibrată, realizată împreună cu Golden Touch Wellness & Spa Trăim mai mult. Dar trăim […] Citește!

Se întâmplă la Topoloveni, în judeţul Argeş! Dr. Vlad Negru aduce viitorul imagisticii faciale GRATUIT pacienţilor!

La doar câțiva ani de la deschiderea Dentalix, clinica sa cu servicii stomatologice de top, Dr. Vlad Negru surprinde din […] Citește!

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În perioada 29 iulie- 4 august, patru personalități argeșene sărbătoresc ziua de naștere. Primul sărbătorit, pe 29 iulie, este colegul […] Citește!

Ziua Imnului Național, marcată printr-o ceremonie în Piața „Vasile Milea” din Pitești

Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită astăzi printr-o ceremonie organizată în Piața „Vasile Milea”. Au fost prezenți reprezentanții […] Citește!

Argeșean săltat cu mandat. Pentru ce face închisoare

În cursul zilei de marți, 28 iulie, polițiștii din Leordeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei […] Citește!

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în noaptea de 29 spre 30 iulie

În noaptea de miercuri, 29 iulie, spre joi, 30 iulie, în intervalul orar 22:00 - 06:00, în oraș vor fi […] Citește!

40 de pompieri români pleacă în Franța pentru continuarea misiunii de stingere a incendiilor de pădure

Astăzi, 29 iulie, cel de-al treilea schimb de pompieri a plecat spre Republica Franceză, pentru a continua misiunea desfășurată de […] Citește!

Ce spun experţii despre gestul lui Mario Tudose: „Nicio secundă n-a simțit asta!”

Un gest la prima vedere banal petrecut în etapa a doua a Superligii i-a împărțit pe suporterii lui FC Argeș […] Citește!

Kylian Mbappé s-a adresat publicului francez printr-o scrisoare deschisă

După eliminarea echipei "Les Bleus" în semifinalele Cupei Mondiale împotriva Spaniei (2-0), atacantul francez (în vârstă de 27 de ani) […] Citește!

Suporterii lui Levski, furioși după ce Universitatea Craiova le-a anulat biletele: „Este discriminare!”

Fanii lui Levski Sofia au reacționat dur după ce Universitatea Craiova a anulat biletele cumpărate de suporterii bulgari pentru returul […] Citește!

Universitatea Craiova – Levski Sofia, astăzi, de la ora 20.30, în Champions League, turul II preliminar, manșa retur

Universitatea Craiova şi Levski Sofia se întâlnesc miercuri, de la ora 20:30, în Bănie pentru meciul decisiv din turul al […] Citește!

Anunț de mediu. Titan SRL

ANUNT DE MEDIU TITAN SRL, cu sediul in municipiul Campulung, strada Grigore Alexandrescu, nr. 15A, judetul Arges, prin cererea depusa […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!