”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (15)
Cristina Rousseau: D-le Gheoghe Costache, cum erau oamenii când ați început să lucrați în uzinele Dacia? Care era atmosfera de lucru? Cât de dedicați erau muncii lor?
Costache Gheorghe: Când am ajuns pentru prima dată la Dacia (1973), am găsit o efervescență de tineri, majoritatea din mediul rural, dornici să învețe tainele meseriei și să se afirme. Ca să treci de la o secție la alta, treceai prin zone de pădure de stejar, în care primăvara cântau broaștele și pâlcuri de ghiocei și Floarea Paștelui erau din loc în loc. Era o perioadă de dezvoltare a uzinei. Am găsit echipe mixte cu români și francezi. Ce am în memorie și acum? Echipamentele de lucru colorate ce sclipeau în lumina soarelui și modul de lucru, care au rămas în mintea noastră ca niște repere – termen de comparație pentru viitor.
Cristina Rousseau: După părerea dv. care este diferența, în linii mari, între uzina Dacia înainte de revoluție, după revoluție (anii 1989-1999) și după 1999, când s-a semnat contractul de preluare de către firma Renault? Ați parcurs toate aceste perioade în mod activ și, cu atât mai mult, în funcții de conducere cheie (mă refer la sectorul Tratare Ape și cel Energetic.)
Costache Gheorghe: Înainte de revoluție, după ce conducerea statului a decis întreruperea colaborării cu Renault (aproximativ 1976), treptat funcționarea uzinei a devenit mai dificilă, neavând acces la informațiile și tehnologiile din țările din vestul Europei. Dar am mers înainte. După revoluție au avut loc transformări majore de organizare, atât la Dacia, cât și la furnizori. Toate acestea au făcut mult mai dificilă activitatea de producție și funcționarea Daciei. Ne spuneam de multe ori că este o minune că mai funcționăm. Asta se datora oamenilor de calitate începând cu directorul general Stroe Constantin. Și minune: se reia contractul cu Renault când nimeni nu se mai aștepta. Și așa începe renașterea Daciei. Majoritatea salariaților au primit cu entuziasm această decizie, mai ales cei care mai lucraseră cu echipele Renault sau erau mai bine informați.
Cristina Rousseau: Care a fost cea mai grea situație pe care ați întâlnit-o în cariera dv. la Dacia?
Costache Gheorghe: Pe parcursul profesional, fiecare dintre noi întâlnim și situații dificile, de multe ori critice. Aș aminti, înainte de revoluție, pe Râul Doamnei, mai jos de locul unde Dacia deversa apele uzate, au apărut pești morți. Instituțiile statului – Garda de Mediu, Apele Române, Poliția – s-au alertat și au luat eșantioane de la toți cei care deversau în râu canalizările, inclusiv de la Dacia, în căutarea unui poluator. Ca responsabil al acestei activități, am fost chemat sistematic la poliție/securitate, timp de șase luni pentru declarații, amenințări cu dosar penal, deși rezultatele de laborator la apele deversate de Dacia nu au fost ieșite din parametrii normali. Ei trebuiau să găsească un vinovat. În cele din urmă au renunțat.
Cristina Rousseau: O mică istorie care să ,,tragă cortina” peste dialogul nostru?
Costache Gheorghe: E bine că toată viața să te uiți în patru direcții. În față, pentru a vedea unde mergi. În spate, să-ți amintești de unde vii. În jos, să nu calci pe nimeni. În lateral, să vezi cine te însoțește în momentele grele.
Citește și Laurent Rousseau – şef Serviciu Cumpărari Proiect Logan: Etape cheieîn evoluţia Dacia (I)
Citește și Laurent Rousseau – şef Serviciu Cumpărari Proiect Logan: Etape cheie în evoluţia Dacia (II)
0 Comentarii