Cosmin Contra a criticat dur prestația "tricolorilor" din duelul cu Polonia, scor 0-6. Fostul selecționer al României a numit actuala națională drept "cea mai slabă din ultimii ani".
România ocupă ultima poziție în grupa B4, cu zero puncte și un golaveraj dezastruos după trei partide: trei goluri marcate și 12 primite.
"Din punctul meu de vedere, un meci până la eliminarea lui Drăgușin și după aia, clar, un alt meci. Ceea ce s-a întâmplat... nu poți să pierzi cu 6-0.
Cei care sunt în momentul de față la conducerea echipei naționale, mă refer la Gică Hagi și staff-ul lui, trebuie să analizeze foarte serios și să vadă ce s-a întâmplat în aceste trei meciuri. E clar că ultimele trei rezultate au făcut ca naționala României să fie cam cea mai slabă din ultimii ani. Ca rezultate, ca joc, ca prestanță, ca atitudine, ca tot ce vrei.
Și atunci e un semnal de alarmă, pentru că atâta putem și jucătorii echipei naționale sunt mai slabi ca cei din San Marino sau din Luxemburg. Trebuie să spunem adevărul, aici a ajuns fotbalul românesc în momentul de față.
Ce este de făcut în continuare? Nu știu dacă se mai poate face ceva, pentru că, din păcate, se pare că acum nu vine nimic din urmă și nu știm unde ne vom îndrepta, atât la nivel de cluburi, cât și la nivel de echipă națională. Nu știu dacă mai e ceva de făcut", a declarat Cosmin Contra, potrivit fanatik.ro.




























0 Comentarii