Cornel Ursu, piteşteanul care a reparat chitare pentru şeicii din Kuwait

de | 3.08.2011 19:11 | Actualitate

# Meşterul care face lemnul să cânte. A fi lutier, făurar de chitare, înseamnă nu doar a fi un bun meseriaş, ci şi a fi un artist, un muzician. O astfel de meserie nu o poate face oricine. „Este o meserie complexă, ce solicită multe abilităţi.  Pe lângă cele legate de înţelegerea vibraţiilor, a rezonanţei lemnului trebuie să ştii foarte bine să cânţi la chitară, dar trebuie să cunoşti şi partea de electrotehnică, pentru realizarea montajelor electrice şi electronice.”, spune eroul reportajului nostru, cel pe care îl vom dezvălui în rândurile ce urmează. În România sunt extrem de puţini care să cunoască tainele acestei meserii-artă, abia 2-3 în întreaga ţară. Iar unul dintre ei este piteştean şi se numeşte Cornel Ursu.

A învăţat ABC-ul muzicii cu fondatorul trupei Holograf

Povestea lutierului Cornel Ursu începe din copilărie, de la vârsta de 14 ani, vârsta la care pasiunea pentru chitară a încolţit la auzul sunetelor chitarei lui Carlos Santana. Cunoscutul hit „Europa” al rockerului mexican, dar şi celebra piesă „Negru Vodă” a trupei  Phoenix au fost „vinovatele” pentru ceea ce avea să se întâmple cu viaţa lui Cornel în anii ce au urmat. „Am început studiile de chitară la Şcoala Populară de Artă din Piteşti, dar, din păcate, nu am avut noroc de un profesor pe măsura dorinţei mele de a învăţa tehnica chitarei electrice. A trebuit să treacă trei ani de chin şi jale până l-am întâlnit pe cel care a fost regretatul Cornel Stănescu, membru fondator al grupului Holograf, cel care, în patru lecţii de chitară, mi-a arătat «uşa» camerei cu minuni – adevărata muzică. Ulterior, prin studiu autodidact, am reuşit să ajung la ceea ce doream – să pot creea sunete gândite, simţite prin exprimarea degetelor pe griful chitarei.”, îşi aminteşte meşterul chitarist despre acea perioadă.
În perioada dictaturii comuniste, chitarele bune erau foarte scumpe, nu se găsea în ţară nici măcar o revistă cu instrumente muzicale. Cine avea o asemenea revistă, era demn de invidiat şi nu o împrumuta nimănui, o păstra ca pe un lucru extrem de preţios, relatează Cornel Ursu. Pentru că îşi dorea cu ardoare o chitară bună, a căutat să se documenteze asupra unor detalii tehnice, însă pe vremea aceea era penurie atât de informaţii de asemenea gen, cât şi de materiale de calitate. Dar toate aceste lipsuri nu l-au făcut să renunţe la dorinţa sa, ci l-au îndârjit în căutare. S-a dedicat studiului şi, pentru că avea abilităţi tehnice şi înţelesese ce anume îi trebuie unei chitare pentru a fi de calitate, a început să construiască primele doze de chitară electrică. „Prin experimentări, am reuşit să fac câteva exemplare care sunau şi arătau cu mult mai bine decât cele de la Reghin (cunoscutele chitare „Hora” – n.r.). Pe atunci, exista vestita fabrică de la Reghin care producea copii foarte slabe calitativ”, continuă relatarea meşterul. La 28 de ani, câţi avea pe atunci, Cornel a avut un vis ambiţios: „Am dorit să fac în Piteşti, la CPL, o secţie de chitare şi chiar am fost în audienţă la directorul fabricii.” Din păcate, propunerea lui s-a lovit de un refuz, fără explicaţii, probabil şi din cauza tinereţii sale. „Acel refuz m-a şocat, pentru că eu eram sigur de reuşită.”, spune Cornel Ursu.

A reparat chitare în magazine de marcă din Kuwait

Dezamăgit, a încetat de atunci să mai construiască chitare şi s-a concentrat pe studiul tehnicii de cântat. A devenit membru al unor trupe rock, Retrorock şi, ulterior, Replica, cu care a dat concerte şi a câştigat premii pe la diverse festivaluri. Pentru că studiase Automatizări şi Electrotehnică, i s-a ivit ocazia, în anul 1993, de a lucra în Kuwait, ca specialist în automatizări. „Mi-am folosit timpul liber pentru a face service la câteva magazine vestite pentru mărcile de chitare. Mi-am căpătat foarte repede un renume ca cel mai bun tehnic lutier şi astfel activitatea mea a căpătat o dublă acţiune. Tot în timpul liber am predat lecţii de chitară la foarte mulţi elevi. Am cântat în faţa oamenilor importanţi din Kuwait – ambasadori, şeici, oameni de afaceri – şi am fost apreciat pentru felul original de a cânta genuri muzicale diferite, în special la chitară clasică.

Chitara l-a însoţit şi în Sahara

Întors în ţară, în 2000, s-a concentrat pe predarea de lecţii de chitară, în Piteşti şi pe reparaţii de instrumente muzicale. Ca specialist automatizări în extracţia petrolieră, natura slujbei sale l-a trimis pe meleaguri africane. Lucra câte 35 de zile în Libia, în Sahara, iar 35 de zile era liber să se întoarcă acasa. „La fel şi aici, chitara nu m-a părăsit, mi-a ţinut loc de prieten, de relaxare.”, mărturiseşte Cornel. În anul 2004, a fost solicitat de către o firmă din Bucureşti, importatoare de instrumente muzicale şi accesorii, „Proguitar”, pentru colaborare în asigurarea service-ului chitarelor şi amplificatoarelor, iar din anul 2007 este Service Manager la cel mai mare magazin de chitare din ţară, „Guitar Shop”, din Bucureşti, care este magazinul firmei „Proguitar”. La începutul anului trecut i s-a ivit o oportunitate la care mulţi chitarişti români pot doar să viseze: la invitaţia concernului american Fender, unul dintre cei mai mari producători din lume de instrumente muzicale şi accesorii, a vizitat uriaşa expoziţie de la Namm, din Los Angeles şi cele două fabrici de chitare Fender, cea din America, de la Corona şi cea din Mexic, de la Ensenada. „A fost un vis devenit realitate, ceva incredibil pentru mine. Am preţuit fiecare minut petrecut pe pământ american, dar mai ales în fabrici, unde am avut discuţii, schimb de păreri cu cei mai tari lutieri din lume, unul dintre ei fiind Yuri Shishkov.”, îşi aminteşte cu emoţie Cornel Ursu.

Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă cântă la chitare reparate de el

„Despre mine pot vorbi mai bine cei care mă cunosc şi cei pentru care am făcut lucrări.”, spune, cu modestie, făurarul de chitare. Iar aceştia sunt mulţi şi au nume sonore în muzică, majoritatea sunt artişti consacraţi. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Mihai şi Vladimir Pokorschi, Adi Ordean (fost membru al trupei Compact), piteştenii Robert Turcescu şi Bogdan Giurea, Adrian Despot, Marcel Pavel, Laurenţiu Cazan, Marius Batu, Nicu Patoi, Marius Pop (de la Popas Band din Bucureşti, trupă la care cântă şi piteşteanul Bogdan Giurea) sunt doar câteva nume din lunga listă a celor ale căror chitare au trecut prin mâinile iscusite ale lutierului piteştean.
Dintre membrii familiei, fiica de 27 de ani, Oana Daniela, pare a fi moştenit de la părintele ei veleităţile muzicale: a studiat muzica la Liceul Dinu Lipatti şi are aptitudini vocale de excepţie. Fiul, Doru, la cei 24 de ani, are un palmares de peste 90 de medalii obţinute în ţară şi străinătate ca înotător de performanţă. Se poate spune despre Cornel Ursu că este un om împlinit: îşi câştigă existenţa din pasiunea care l-a mistuit toată viaţa şi are copii de care să fie mândru.
Adriana Gândilă


Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii