Web Analytics

Coreea de Sud: Samsung introduce săptămâna de șase zile de muncă

de | 25.04.2024 11:16 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

În timp ce unele companii implementează săptămâna de lucru de patru zile, Samsung merge în direcția opusă. Compania le cere celor cu rol de conducere să lucreze șase zile pe săptămână. Această decizie vine în contextul în care compania a avut cel mai greu an din ultimul deceniu, cauzat de creșterea prețurilor la petrol, costuri ridicate ale împrumuturilor și deprecierea wonului sud-coreean.

Citește și: Ana-Maria Brânză va purta, din partea României, flacăra olimpică, la sosirea acesteia în Franţa

Business Insider a descris compania ca fiind în „modul de urgență”, cu noul program deja introdus în cea mai mare parte a diviziilor tehnologice. Mai mult, unii angajați din executiv au început să lucreze voluntar timp de șase zile pe săptămână începând din luna ianuarie. 

În Coreea de Sud, un angajat a petrecut, în medie, 1.901 de ore la locul de muncă în 2022, conform datelor de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, clasându-se pe locul al cincilea între cele 38 de state membre. Interpretăm acest lucru drept o cultură intensă a muncii, care nu pare să se relaxeze curând.

Articol scris de Claudia Sima

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *